Prezentatorul MasterChef Australia, bucătarul Jock Zonfrillo a murit la vârsta de 46 de ani

Data publicării:
Cuplu în fața unui elicopter pe care scrie uber
Jock Zonfrillo și soția acestuia, Lauren, în 2019. Foto: Profimedia Images

Cunoscutul bucătar și prezentator al emisiunii MasterChef Australia, Jock Zonfrillo, a murit neașteptat la vârsta de 46 de ani, informează BBC.

Bucătarul de origine scoțiană, a lucrat în numeroase restaurante cunoscute în toată lumea înainte de a-și deschide propriul restaurant în Australia.

Moartea sa a fost confirmată de televiziunea care difuza emisiunea în ziua în care urma să aibă loc premiera din 2023 a emisiunii de gătit.

Familia lui Zonfrillo, soția sa, Lauren Fried, și cei patru copii, au transmis într-un comunicat că moartea sa „le-a strivit” inimile.

„Cei cărora le-a ieșit în cale, cei cărora le-a fost prieten sau au fost suficient de norocoși să facă parte din familia lui, țineți-l în inimile voastre pe acest scoțian mândru când veți bea următorul pahar de whisky”, a transmis familia lui Zonfrillo.

Zonfrillo a fost găsit mort în casa lui din Melbourne. Poliția a trecut, în primele ore ale zilei de luni, la domiciliu, pentru a verifica starea lui la solicitarea unei persoane apropiate.

Faimoșii bucătari Jamie Oliver și Gordon Ramsay s-au numărat printre cei care au transmis mesaje după moartea acestuia.

Cine a fost Jock Zonfrillo

Născut la Glasgow în 1976, Zonfrillo a început să lucreze în bucătărie de la vârsta de 12 ani. La 15 ani, el a devenit unul dintre cei mai tineri ucenici care au lucrat la stațiunea scoțiană de lux The Turnberyy Hotel.

Doi ani mai târziu, el a început să lucreze pentru bucătarul britanic Marco Pierre White, la faimosul său hotel Hyde Park Hotel.

În ciuda ascensiunii sale rapide, Zonfrillo a ajuns sărac, fără casă și dependent de heroină în anii adolescenței sale. El a scris pe lung, în volumul de memorii Last Shot, despre această perioadă întunecată din viața lui și despre problemele provacate de dependența de droguri.

El a spus că a început un nou capitol al vieții sale după mutarea în Australia, în 2000, unde a deschis mai mlte restaurante. Cel mai de succes a fost Orana, deschis în 2013 în Adelaide.

Cariera lui Zonfrillo nu a fost, însă, lipsită de controverse – Orana s-a închis în 2020 cu datorii de milioane de dolari, iar cartea Last Shot a fost criticată de foști colegi, inclusiv de Marco Pierre White, pentru faptul că ar fi relatat cu inexactitate evenimente.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Anca Dinicu este însărcinată. Cum a anunțat actrița că ea și iubitul ei vor deveni părinți: „Mai bine să...
Pro FM
Câți bani primesc superstarurile pentru a cânta la petrecerile celui mai bogat om din India. Katy Perry, pe...
Film Now
Sofia Vergara, declarații despre operațiile estetice: „Mi-aș face orice intervenție când voi fi pregătită!”...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Recunoașteți personajul? Marele actor care avea Parkinson de la debut. A călcat „pe bec" în căsnicie
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Adam Sandler, soția și cele două fiice, în vacanță în Italia. Nu au epatat în niciun fel, ci s-au purtat ca...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...