Polițiștii au găsit în portbagajul unui turist de pe litoral o pușcă cu aer comprimat

Data publicării:
litoral plaja turisti mamaia
Plajă din Mamaia. FOTO: Agerpres

Un bărbat din Teleorman a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind acuzat de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, după ce în portbagajul autoturismului său, parcat în faţa unui hotel din municipiul Constanţa, poliţiştii au descoperit o puşcă cu aer comprimat, deţinută ilegal.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, pe 21 iulie, poliţişti din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase s-au autosesizat ca urmare a unui denunţ privitor la faptul că o persoană, de 32 de ani, din municipiul Roşiorii de Vede, judeţul Teleorman, s-ar afla în municipiul Constanţa, având asupra sa o armă neletală, deţinută în mod ilegal, informează Agerpres.

"Poliţiştii au depistat persoana în cauză şi au efectuat un control amănunţit asupra autoturismului său, care se afla parcat în faţa unui hotel de pe raza municipiului Constanţa. În portbagajul vehiculului, poliţiştii au descoperit o puşcă cu aer comprimat, iar în urma verificărilor s-a stabilit faptul că bărbatul nu deţinea permis de port armă, iar aceasta nu era înscrisă în Registrul Naţional al Armelor", reiese dintr-un comunicat de presă transmis de IPJ.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a emis pe numele bărbatului măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, acesta fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor.

Editor web: V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Nicole Kidman și Zac Efron, scene fierbinți în cea mai nouă comedie romantică. Îi despart 20 de ani, dar au...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
Putin va lovi 6 țări care oferă arme Ucrainei. Ce riscă România care permite tranzitul armamentului?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...