Video Viceprimarul Sectorului 3, Lucian Judele, scos de Poliţie dintr-o școală după o filmare live în care arăta condițiile din toaletă

Data publicării:
BUCURESTI - LUCIAN JUDELE - CONFERINTA - 16 AUG 2021
Lucian Judele, viceprimarul USR din Sectorul 3. Inquam Photos / Ilona Andrei

Lucian Judele, viceprimarul USR din Sectorul 3, a fost ridicat miercuri de Poliție, în timpul unui live pe Facebook din toaleta Școlii Gimnaziale Mexic, pentru că a filmat fără acordul conducerii instituției. Judele susține că prin intermediul filmării a vrut să arate condițiile în care învață copiii, aceștia întorcându-se la cursuri în plin șantier, înainte de finalizarea renovărilor. Directorul Şcolii a sunat la Poliţie, în timp ce viceprimarul filma în baie, şi l-a acuzat pe acesta că a intrat peste copii.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Potrivit surselor news.ro, la ora 11.00, Secţia 23 Politie a fost sesizată de directorul Scolii Gimnaziale nr. 22 "Mexic" cu privire la faptul că o persoană a intrat într-unul dintre grupurile sanitare ale şcolii. Deplasându-se la faţa locului, poliţiştii au stabilit că persoana în cauză este viceprimarul Sectorului 3. Sursele judiciare au precizat că viceprimarul a susţinut ca s-a deplasat la unitatea de învăţământ deoarece a primit sesizări privind disconfortul creat copiilor de lucrările de renovare.

"Acesta a luat legătura cu conducerea şcolii şi dirigintele de şantier, dorind să intre in şcoală pentru a constata se se întâmplă însă aceştia nu i-au permis accesul. Viceprimarul, ignorând poziţia conducerii şcolii, a iniţiat o transmisie live, prezentând şcoala, ajungând şi intr-unul dintre grupurile sanitare. Cei în cauză au fost conduşi la sediul secţiei pentru lămurirea situaţiei", au mai precizat sursele.

În înregistrarea live, viceprimarul Judele spune că mâine este Ziua Educaţiei şi vrea să arate "respectul pe care primarul Negoiţă îl are pentru şcolile şi elevii din Sectorul 3". Viceprimarul filmează în interiorul şcolii şi, la un moment dat, intră într-o baie, unde filmează toaletele.

Directorul şcolii îi cere să oprească filmarea şi îi transmite că va chema Poliţia, pentru că a intrat ilegal în baie. Directorul vorbeşte la telefon cu poliţiştii şi le transmite că viceprimarul este în baie.

"Aţi văzut toţi că am intrat aici şi am vrut să vă arăt condiţiile în care copiii de la grădiniţă merg la baie, înţelegeţi? Asta am vrut să vă arăt fiecăruia", spune Judele.

El îi acuză pe cei de la şcoală că "îl sechestrează" în momentul în care aceştia nu îl lasă să iasă din baie.

"Aţi intrat peste copii în baie", spune o persoană pe filmare. "Nu am intrat peste copii, am bătut la uşă, am intrat să arăt tuturor condiţiile pe care dvs le toleraţi aici", a spus viceprimarul USR.

Viceprimarul a mai spus că pe filmare că a intrat în baie pentru că a primit mesaje de la părinţi care i-au spus că în şcoala Mexic copiii nu au uşă la baie.

"Am vorbit cu cei din conducere, între timp văd că au apărut uşile, dar ce nu au apărut sunt acele toalete dedicate copiilor mici, copii de grădiniţă, care nu se pot urca pe un closet normal şi au nevoie de o toaletă mai mică. De asta avem zeci de milioane de euro pe care le investim în sectorul 3, nu pentru ca o educatoare să vină să pună acel colac peste colacul normal, ca un copil mic să stea la toaletă", mai afirmă Lucian Judele.

Pe filmare, viceprimarul spune că a ajuns Poliţia şi precizează că nu va închide live-ul pentru că are nevoie de probe.

Editor : Andreea Smerea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Nicole Kidman și Zac Efron, scene fierbinți în cea mai nouă comedie romantică. Îi despart 20 de ani, dar au...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
Putin va lovi 6 țări care oferă arme Ucrainei. Ce riscă România care permite tranzitul armamentului?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...