USR, după fuga lui Cherecheș: „Ministerul Justiţiei şi Ministerul de Interne trebuie să dea explicaţii pentru această ruşine”

Data publicării:
Catalin Drula, sef USR
Liderul USR, Cătălin Drulă. FOTO: Inquam Photos

USR cere explicaţii de la miniştrii PNL de interne, Cătălin Predoiu, şi al justiției, Alina Gorghiu, după fuga din țară a primarului condamnat din Baia Mare, Cătălin Cherecheș. USR îi acuză pe cei doi miniștri că „au mai pierdut un corupt înainte să intre la închisoare”.

„Primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheş, era sub control judiciar şi a fugit totuşi de sub nasul poliţiei conduse de Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne, înainte de a primi sentinţa de 5 ani de închisoare cu executare. Ministerul Justiţiei şi Ministerul Afacerilor Interne, precum şi instituţiile din subordinea lor, trebuie să dea explicaţii pentru această nouă ruşine din palmares”, afirmă reprezentanţii USR, într-un comunicat de presă transmis sâmbătă, potrivit Agerpres.

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, consideră că pentru o astfel de situaţie „nu trebuie să existe numai o responsabilitate administrativă, ci şi una politică”.

„Cum mai pot românii să ia în serios noţiunile de justiţie şi ordine publică în condiţiile în care infractori notorii dispar de sub supraveghere judiciară? Pentru astfel de fapte nu trebuie să existe numai o responsabilitate administrativă, ci şi una politică. Sub regimul Iohannis, statul român se prăbuşeşte încet, dar sigur. Nu este o coincidenţă faptul că domeniile care suferă cel mai mult sunt conduse de apropiaţi ai actualului preşedinte. Contraselecţia de miniştri pentru care domnul Iohannis a devenit celebru îşi produce încă o dată efectele”, spune Drulă, citat în comunicat.

Potrivit vicepreşedintelui USR Stelian Ion, fost ministru al Justiţiei, în cazul Cherecheş este „o greşeală clară a Poliţiei”.

„Ministrul Predoiu şi omul său de încredere, Bogdan Despescu, nu au cum să se fofileze şi să se ascundă de explicaţii. În cazul Cherecheş este o greşeală clară a Poliţiei care trebuia să-l supravegheze şi a celei de frontieră, nu o lacună a legii sau lipsa unui tratat de extrădare”, susţine Stelian Ion, în comunicatul menţionat.

Reprezentanţii USR apreciază că, deşi Cătălin Cherecheş se alătură unei liste lungi de infractori celebri care au fugit de justiţia din România, „ministrul Justiţiei Alina Gorghiu nu se grăbeşte să treacă prin Parlament un proiect care să prevină fuga infractorilor în străinătate”.

USR aminteşte că a depus, la iniţiativa deputatului Stelian Ion, un proiect care prevede majorarea duratei totale a controlului judiciar în cursul judecăţii şi introducerea a noi condiţii în care judecătorii pot lua măsura arestării preventive pentru a împiedica suspecţii şi inculpaţii de a părăsi ţara înainte de sentinţa finală, descurajând „fugarii de lux”.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...