Tăriceanu, supărat pe PSD că nu face alianțe pentru alegerile parlamentare cu ALDE și Pro România

Data publicării:
oamenii lui tariceanu numultumiti de iesirea de la guvernare
Foto: INQUAM Photos/George Calin

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat într-un interviu acordat Agerpres că este posibil să existe „o perspectivă comună cu Pro România în privinţa alegerilor parlamentare”, dar că se va discuta despre această "formulă politică cu bătaie mai lungă" după alegerile locale. El și-a exprimat supărarea legată de decizia PSD de a nu face alianțe cu partidele tradițional aliate. 

„Pentru parlamentare rămâne să discutăm cu Pro România o perspectivă. E posibil să existe o perspectivă comună”, a spus fostul președinte al Senatului. 

”Consider că în actuala conjunctură în care Iohannis şi PNL vor să acapareze întreaga putere, ceea ce este foarte periculos pentru o democraţie şi mai ales pentru o democraţie tânără cum este în România, e nevoie de o contrapondere importantă. Şi această contrapondere ar putea să fie realizată de o contrapondere în trei, cu cei de la PSD şi Pro România, incluzându-ne şi pe noi de la ALDE. Şi aceasta este propunerea pe care am făcut-o şi pentru care am pledat foarte mult. Eu mi-am dorit ca această alianţă să o realizăm de exemplu şi la Bucureşti, din păcate nu a fost posibil. Timpul scurs rămas pentru înregistrarea unei alianţe mă face destul de puţin optimist că ea se mai poate realiza şi în acest fel am fi reuşit probabil un lucru remarcabil - am fi reuşit ca această alianţă în trei să ia mai multe voturi decât PNL la alegerile parlamentare. Dacă această alianţă nu se va realiza nu e din cauza noastră. Am pledat aş spune insistent, pentru că văd utilitatea unei astfel de soluţii politice tocmai pentru a nu lăsa România să alunece către o monopolizare a puterii în mâinile unui om şi a unui singur partid”, a spus Tăriceanu. 

Editor : A.V.D

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...