UPDATE: Au început negocierile oficiale pentru formarea unui guvern PSD - PNL - UDMR

Robert Kiss Data actualizării: Data publicării:
florin citu vorbeste cu marcel ciolacu in parlament
Marcel Ciolacu şi Florin Cîţu în Parlamentul României. Foto: Inquam Photos / George Călin

Consultările dintre PNL, PSD, UDMR şi minorităţile naţionale pe tema formării unei majorităţi parlamentare care să ducă la învestirea unui nou guvern au început, marţi, la Palatul Parlamentului.

Delegaţiile PNL, PSD şi UDMR sunt conduse de liderii acestora - Florin Cîţu, Marcel Ciolacu şi Kelemen Hunor.

Între cei care fac parte din delegaţia PNL sunt prim-vicepreşedinţii Lucian Bode, Rareş Bogdan, Iulian Dumitrescu, Gheorghe Flutur şi secretarul general Dan Vîlceanu.

Din delegaţia UDMR fac parte ministrul Cseke Attila şi liderul grupului din Camera Deputaţilor, Csoma Botond.

De la PSD au venit prim-vicepreşedinţii Sorin Grindeanu şi Gabriela Firea, secretarul general Paul Stănescu şi deputatul Mihai Weber.

La consultări participă liderul grupului minorităţilor naţionale din Parlament, Varujan Pambuccian.


Știrea inițială

Prima întâlnire PNL - PSD pentru negocierea unui guvern PNL-PSD-UDMR urmează să aibă loc marți, la Parlament, începând cu ora 13.00. Discuțiile au loc după ce liderii PNL au votat luni seara, în ședința Biroului Politic Național, pentru începerea oficială a negocierilor cu PSD. Și președintele PSD, Marcel Ciolacu, a spus că alianța dintre PSD și PNL ar trebui să dureze cel puțin până în 2024.

Condițiile puse de PNL pentru negocieri sunt construirea unui guvern în jurul unui premier liberal, program de guvernare plecând de la măsurile liberale și parteneriat cu președintele Klaus Iohannis. 

„Biroul Politic Național al PNL, reunit astăzi în ședință statutară, a decis cu majoritate absolută de voturi începerea negocierilor cu PSD pentru coagularea unei majorități care să asigure României stabilitatea necesară pentru a fi depășită criza politică și sanitară. A rămâne la guvernare nu e un scop în sine pentru PNL, ci este o necesitate pentru ducerea la îndeplinire a tuturor obiectivelor asumate în programul de guvernare. Negocierile vor avea loc începând de mâine, cu o fișă de parcurs clară, legată de obiectivele din programul de guvernare al PNL”, a anunțat partidul luni seară, după ședința BPN.

La rândul său, Marcel Ciolacu, președintele PSD, a spus că alianța PNL - PSD trebuie să dureze până în 2024 și a pus și o condiție privind componența guvernului, explicând că liberalii și social democrații trebuie să-și împartă ministerele Justiției și Finanțelor, pentru că sunt ministere avizatoare și altfel s-ar crea un dezechilibru.

„Dacă vrei să ai o construcție în care să nu păcălești nici una dintre părți, este normal ca unul dintre ministere să fie la un partid, celălalt la alt partid”, a spus Marcel Ciolacu luni seară..

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unirea Ungariei cu România, o propunere surprinzătoare de acum un secol sub regele Ferdinand. „N-avem de dat...
Digi FM
Regele Felipe al VI-lea al Spaniei, „devastat și distrus” de aventura soției lui: „Știa că îl înșela în timp...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Sophia Loren, apariție rară în public. Actrița în vârstă de 89 de ani s-a sprijinit de un baston, în timp ce...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
VIDEO Panică în Marea Neagră. Putin trimite 3 nave cu rachete care trag la 2.000 km. Ce misiune au?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...