Șeful comisiei SRI: „Protestele sunt manipulate, 85% din cei din piaţă nu au citit OUG 13”
Data publicării:
Foto: Inquam Photos
Adrian Țuțuianu, președintele comisiei parlamentare pentru controlul SRI, spune că 85% dintre oamenii care protestează în Piața Victoriei nu știu ce conține OUG 13 pentru modificarea Codului penal. El a făcut această declarație după ce șeful SRI, Eduard Hellvig, și ministrul de Interne Carmen Dan, au fost audiați în comsia SRI.
Foto: Inquam Photos
„Evident că (protestele, n.r.) sunt manipulate. Problema sau întrebarea ar fi cine le manipulează. Cred că ăsta e răspunsul. S-au discutat foarte multe lucruri în comisie, eu v-am oferit informaţia care poate fi adusă public. E, dacă vreţi, o concluzie personală, ca să închidem subiectul”, a spus el, la întrebarea jurnaliștilor dacă aceasta este opinia SRI.
„Dumneavoastră vi se pare că nu există o manipulare în condiţiile în care peste 85% din cei care sunt în piaţă nu au citit Ordonanţa? Dacă vrem să discutăm serios, că văd că dacă dau răspunsuri un pic mai oficiale nu le înţelegeţi foarte bine”, a continuat el, potrivit News.ro.
Ţuţuianu a spus că s-a discutat şi despre protestele de la Palatul Cotroceni, „în contextul general al protestelor din ţară”, dar a evitat să răspundă la întrebarea dacă și acestea sunt manipulate.
Nu este singurul politician din PSD care spune că oamenii au ieșit la protest fără să cunoască textul ordonanței 13.
„Eu rezist unei stări de stres, de tensiune chiar, şi aştept să se calmeze lucrurile. Aştept ca cei 95% dintre cei care sunt în piaţă, care protestează şi care au declarat că nu au citit textul ordonanţei, să facă acest lucru”, spunea săptămâna trecută Gabriela Firea, primarul general al Capitalei.
Nouă ne pasă ca datele tale personale să rămână confidențiale
Noi și partenerii noștri 143 stocăm și/sau accesăm informații pe dispozitivul dvs., precum identificatorii cookie unici pentru prelucrarea datelor cu caracter personal. Puteți accepta sau gestiona alegerile dvs. făcând clic mai jos sau în orice moment, pe pagina cu politica de confidențialitate. Aceste alegeri vor fi raportate partenerilor noștri și nu vă vor afecta navigarea.Mai multe detalii
Noi si partenerii nostri (retelele de socializare si agentiile de publicitate partenere, precum si furnizorii nostri de servicii de date analitice) prelucram date pentru a permite website-ului sa functioneze, pentru a personaliza continutul si anunturile publicitare afisate in functie de interesele si/sau profilul dvs., pentru a va oferi functionalitati aferente retelelor de socializare si pentru a analiza traficul pe website. Beneficiati de drepturile prevazute de art. 15-22 din GDPR in legatura cu prelucrarea datelor cu caracter personal. Aceste drepturi pot fi exercitate prin modalitatea indicata aici. Prin click pe “ACCEPT TOATE”, acceptati folosirea tuturor Tehnologiilor de tip Cookie, care implica inclusiv acceptul dvs. cu privire la stocarea/accesarea informatiilor de catre Vendor-ii cu care colaboram. Prin click pe “VREAU SA MODIFIC SETARILE INDIVIDUAL” puteti schimba preferintele in mod individual, mai putin cele legate de cookie strict necesare pentru functionarea website-ului.
Atât noi, cât și partenerii noștri prelucrăm datele pentru a oferi:
Stocarea și/sau accesarea informațiilor de pe un dispozitiv. Utilizarea profilurilor pentru selectarea conținutului personalizat. Dezvoltarea și îmbunătățirea serviciilor. Măsurarea performanței reclamelor. Utilizarea profilurilor pentru selectarea publicității personalizate. Crearea profilurilor de conținut personalizat. Crearea profilurilor pentru publicitate personalizată. Măsurarea performanței conținutului. Înțelegerea publicului prin statistici sau combinații de date din surse diferite. Utilizarea de date limitate pentru a selecta publicitatea. Utilizarea datelor limitate pentru a selecta conținutul. Date precise de geolocație și identificarea prin scanarea dispozitivului.