Rareş Bogdan: Am cerut UE să nu mai trimitem bani în Fâşia Gaza. Nimeni nu garantează că aceștia ajung la copii

Data actualizării: Data publicării:
rares bogdan face declaratii
Rareș Bogdan, europarlamentar PNL. Photos / George Călin

Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat sâmbătă, la Prima Tv, că a cerut Uniunii Europene să nu mai trimită bani în Fâşia Gaza pentru că astfel sponsorizează terorismul, având în vedere că nimeni nu garantează că sumele respective ajung la copii. El a solicitat să fie trimise ajutoare constând în medicamente şi alimente, precizând că România s-a comportat admirabil în această situaţie, până în prezent.

„Clar că Uniunea Europeană trebuie să continue ajutorul umanitar. Numai că diferenţa poziţiei mele şi a unor colegi de ai mei faţă de a altora, în special a stângii din Parlamentul European, este că eu spun aşa: finanţăm în continuare, cu 650, totalul finanţării - 1,2 miliarde, 650 de milioane, tranşa ultimă. Îi trimitem către palestienieni, Cisiordania şi Fâşia Gaza. Majoritatea rămân în Fâşia Gaza. Dar eu am cerut să nu mai trimitem bani pentru că altfel Parlamentul European, Uniunea Europeană sponsorizează terorismul, pentru că nimeni nu poate să ne garanteze că acei bani ajung pentru copii, pentru şcolari”, a declarat Rareş Bogdan la emisiunea Insider Politic, potrivit News.ro. 

El a cerut să fie trimise medicamente şi alimente în Fâşia Gaza.

„Nimeni nu spune că nu trebuie să ajuţi oameni aflaţi în nevoie. Dar hai să trimitem faşe, seringi, adică medicamente, instrumentar medical şi alimente, nu să trimitem bani. Să nu mai trimitem bani absolut deloc, pentru că nimeni nu-mi garantează mie, dumneavoastră, că aceşti bani nu ajung în mâinile teroriştilor, în conturile teroriştilor şi nu finanţează terorismul Hamas, mai ales că Hamas domină complet Fâşia Gaza din toate punctele de vedere, şi administrativ, şi politic. Şi atunci cererea mea şi a altor colegi a fost ”Opriţi finanţarea directă pe linie financiară şi măriţi dacă vreţi, putem mări, dacă vreţi, dar strict ajutorul umanitar”. Doamna Ursula a spus ”ajutor umanitar”, nu s-a referit la ajutorul financiar direct. Deci doamna Ursula von der Leyen şi Roberta Metsola au vorbit de triplare, dar nu a ajutorului financiar”, a explicat europarlamentarul PNL.

El a afirmat că îşi doreşte să vadă o deschidere a Hamas prin eliberarea unora dintre captivii ţinuţi în Fâşia Gaza.

„Noi nu vrem să mai dăm bani pentru că nu am garanţia că nu ajung să cumpere arme sau să plătească arme din Coreea de Nord sau din Iran. Şi sunt absolut de acord să trimiţi faşe, seringi, piramidon, paracetamol, ser fiziologic şi alimente. Sunt absolut de acord că oamenii au nevoie, pentru că sunt oameni la fel ca noi, care n-au nicio vină. În acelaşi timp, noi nu putem face asta până nu vedem că e condamnată crimă oribilă Hamas, până nu vedem că Hamas dă dovadă de deschidere şi eliberează măcar o parte din cei 250 de prizonieri de captivi pe care încă îi au în Fâşia Gaza. Mă doare că după 72 de ore Europa a relativizat foarte mult crima abominabilă, copii ucişi în burta mamei, tineri prezenţi la un concert, în număr de 250 împuşcaţi. Ca şi cum mergeam la Electric Castle sau la Untold sau la Neversea”, a menţionat europarlamentarul PNL.

El crede că stânga europeană relativizează foarte mult crima Hamas.

„Faptul că au ars, au incendiat oameni faptul că s-au comportat cum nu s-au comportat nici măcar barbarii în urmă cu 2000 de ani, cum au făcut-o, sau 1500 de ani, aceste brute, lucrurile astea nu pot fi…. Mi s-a părut că stânga europeană relativizează foarte mult crima Hamas, ba mai mult, erau voci care atacau doar Israelul, care nu-şi apăra decât teritoriul naţional şi cetăţenii. Mi se pare incalificabil acest lucru”, a mai transmis Rareş Bogdan.

Europarlamentarul PNL consideră că nu mai este vorba doar despre situaţia din Israel sau din Palestina, ci chiar de viitorul Europei.

„Aici nu e vorba doar despre Israel, nu e vorba de Fâşia Gaza, nu e vorba doar siguranţa cetăţenilor din Israel sau de viaţa cetăţenilor din Palestina. Aici e vorba despre viitorul Europei, aici e vorba despre cum vom ajunge noi să trăim în Europa, pentru că, vedeţi, astăzi au fost nu mai puţin de şapte aeroporturi închise din Franţa din cauza posibilelor atentate teroriste. Acum două zile, doi cetăţeni suedezi care veneau să vadă un meci de fotbal, au fost împuşcaţi de către un dement care s-a considerat ca afiliat al Statului Islamic. Lucrurile astea nu le poţi uita. Nu trebuie uitate, pentru că cine uită nu are dreptul să judece. Noi nu avem dreptul să uităm toate aceste lucruri”, a mai declarat Rareş Bogdan.

El a adăugat că România s-a comportat admirabil în această situaţie.

„Iar România, până acum, s-a comportat admirabil. Faptul că preşedintele Iohannis a reacţionat, faptul că preşedintele Senatului, faptul că premierul s-a dus, din punctul meu de vedere, sunt gesturi care arată extrem de clar că au înţeles foarte bine. Pe lângă asta, România niciodată nu a vorbit de oprirea ajutorului umanitar. A spus doar transformarea lui în produse materiale. Adică, nu mai daţi bani”, a subliniat Rareş Bogdan.

 

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...