Rafila: Educaţia pentru sănătate să fie disciplină obligatorie. Altfel nu vom progresa când vine vorba de sarcini nedorite

Data publicării:
Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, participă la reuniunea la nivel înalt a statelor membre ale Biroului Regional OMS Europa, la București, pe 22 martie 2023.
Alexandru Rafila, ministrul Sănătății. Foto: George Călin/ Inquam Photos

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că a discutat cu ministrul Sănătății, Ligia Deca, despre introducerea Educaţiei pentru sănătate ca disciplină obligatorie în şcoli, în caz contrar afirmând că "nu o să progresăm în multe domenii", inclusiv când vine vorba de sarcini nedorite, informează Agerpres.

Ministrul a spus că Educația pentru sănătate nu înseamnă doar educație sexuală, arătându-se dezamăgit că doar 5% dintre părinți își înscriu copiii la această materie opțională.

"Până nu o să introducem ca disciplină obligatorie Educaţia pentru sănătate în şcoli nu o să progresăm în foarte multe domenii, inclusiv în cel al sarcinilor nedorite. Pentru că Educaţia pentru sănătate nu înseamnă doar educaţie sexuală, înseamnă un concept care trebuie predat de personal didactic instruit în acest sens, adaptat vârstei copilului. Cât timp numai 5% dintre părinţi trimit copiii la Educaţie pentru sănătate, care este o disciplină opţională, şi termină doar 2% dintre aceşti copii modulele de educaţie pentru sănătate, nu vom progresa", a spus Alexandru Rafila.

Ministrul spune că are speranțe că această materie va deveni obligatorie după ce a discutat cu ministrul Educației, Ligia Deca.

"În noul proiect de lege a educaţiei am discutat cu doamna ministru Deca, sper ca această prevedere privind introducerea în curriculă a Educaţiei pentru sănătate să existe. Sper ca în noul proiect al legii învăţământului, la învăţământul preuniversitar să existe această prevedere, sunt optimist", a spus ministrul într-o conferinţă de presă desfăşurată la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.

În altă ordine de idei, Rafila a afirmat că se gândeşte "foarte serios" la o reglementare potrivit căreia antibioticele să nu mai poată fi eliberate "eventual nici măcar pe bază de reţetă simplă".

"Prescrierea de antibiotice trebuie să fie potrivită cu boala, în sensul că antibiotice de rezervă nu trebuie prescrise ca antibiotice de primă intenţie. (...) Eliberarea antibioticelor din farmacie trebuie făcută strict pe reţetă. Ne gândim foarte serios să reglementăm astfel încât antibioticele să nu mai poată să fi eventual eliberate nici măcar pe bază de reţetă simplă. Chiar dacă nu sunt compensate să aibă un regim de eliberare care să le facă mai greu accesibile publicului", a susţinut ministrul Sănătăţii.

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Celine Dion are 13 frați și surori. Cum arată familia ei, care i-a insuflat dragostea pentru muzică
Film Now
Cine este Emanuel Pârvu, regizorul filmului “Trei kilometri până la capătul lumii”. Pelicula a fost inclusă...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(VIDEO) P Diddy isi cere scuze dupa publicarea unei inregistrari video in care isi loveste fosta iubita. “Am...