Proiect de lege. Un deputat PNL vrea să înființeze „Avocatul Diasporei” în cadrul Avocatului Poporului

Data publicării:
Ovidiu alexandru raetchi, deputat pnl
Foto: Facebook/OvidiuRaețchi

Ovidiu Raețchi susține că ar trebui instituit „Avocatul Diasporei”, în cadrul Avocatului Poporului. Deputatul PNL argumentează că românii aflați în străinătate au posibilități reduse de a interacționa cu administrația din România.

„Peste șase milioane de români trăiesc în Diaspora la ora actuală și, în ciuda faptului că sunt cel mai mare contributor la bugetul României, din rațiuni birocratice și administrative, solicitările acestora sunt tergiversate sau ignorate. În acest sens și având în vedere că românii din străinătate au posibilități imediate extrem de reduse de a interacționa cu administrația din România, am depus un proiect de lege pentru instituirea “Avocatului Diasporei”. Este o idee care a mai fost solicitată de românii din Diasporă, care care a fost blocată de PSD în Parlament”, spune Ovidiu Raețchi, potrivit unui comunicat de presă.

Deputatul liberal mai spune că inițiativa legislativă propune ca un adjunct al Avocatului Poporului să vină exclusiv în apărarea și sprijinul cetățenilor români rezidenți în străinătate, mai ales în cazul în care aceștia se consideră victime ale unor abuzuri din partea instituțiilor române.

Potrivit proiectului de lege, „Avocatul Diasporei” ar urma să aibă următoarele atribuții și misiuni esențiale: să verifice celeritatea și corectitudinea procedurilor administrative dezvoltate de instituțiile publice române și reprezentanțele statului român din străinătate, să raporteze abuzurile comise de instituțiile publice administrative și diplomatice și să ia măsurile necesare pentru a corecta ineficiența și întârzierile din instituțiile administrative și consulare care afectează în mod negativ cetățenii români din străinătate, explică demnitarul.

„În acest moment, de exemplu, eventualele abuzuri ale reprezentanțelor diplomatice românești asupra cetățenilor români sunt verificate tot de MAE. Ca urmare a creșterii semnificative a românilor care locuiesc în străinătate, PNL a înțeles că trebuie să se asigure că instituțiile din România nu îi tratează ca cetățeni second-hand. Acesta este motivul pentru care am inițiat proiectul de lege privind instituirea “Avocatul Diasporei”, și sper că toți parlamentarii îl vor vota, indiferent de partidul pe care îl reprezintă”, adaugă deputatul liberal.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...