Primarul din Sfântu Gheorghe vrea autonomie după modelul anunțat de Macron în Corsica: „Este exact ce ne dorim noi, secuii”

Data publicării:
antal arpad
Primarul din Sfântul Gheorghe, Antal Arpad. Foto: Facebook

Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad (UDMR), a salutat, joi, poziţia preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, faţă de autonomia Corsicii, menţionând că este „un moment istoric în Franţa şi o piatră de hotar pentru minorităţile naţionale din Europa”.

Antal Arpad, care este şi liderul UDMR Sfântu Gheorghe, a arătat, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că secuii din „Ţinutul Secuiesc” doresc acelaşi lucru, şi anume recunoaşterea oficială a autonomiei regiunii în care trăiesc, potrivit Agerpres.

„Corsica devine autonomă! Acesta este un moment istoric în Franţa şi o piatră de hotar pentru minorităţile naţionale din Europa! Într-o Franţă care s-a opus până acum în mod rigid oricărei forme de autonomie, preşedintele Republicii Franceze a anunţat intenţia statului francez de a stabili autonomia Corsicii în termen de şase luni. Această autonomie înseamnă că statul francez, în cuvintele lui Macron, 'recunoaşte specificitatea comunităţii corsicane, din punct de vedere istoric, lingvistic şi cultural' şi că acest lucru va fi înscris în Constituţia franceză. Este exact ceea ce ne dorim noi, secuii. Vrem ca o clauză similară să fie inclusă în Constituţia României şi ca statul român însuşi să stabilească autonomia Ţinutului Secuiesc într-un mod similar. Vedem cum Europa se schimbă sub ochii noştri şi consider că este un semn că şi ultimul mare stat naţional a cedat şi a recunoscut nevoile de autonomie ale comunităţilor naţionale”, a scris Antal Arpad, pe pagina sa de Facebook.

Preşedintele francez Emmanuel Macron, care se află într-o vizită de două zile în Corsica, a propus joi „să se facă un nou pas” prin „introducerea Corsicii” în Constituţia franceză şi acordarea unei autonomii „a insulei care să nu mai fie nici împotriva statului şi nici fără stat”.

„Statu-quoul va fi un eşec al nostru, al tuturor”, a subliniat şeful statului francez la Ajaccio, în faţa membrilor Adunării Corsicăi, dominată de către naţionalişti.

El şi-a exprimat speranţa ca această „nouă etapă instituţională” să permită ”ancorarea deplină a Corsicii în Republică şi să recunoască singularitatea insularităţii sale mediteraneene şi relaţia sa cu lumea”. Emmanuel Macron dă un termen de „şase luni” în vederea ajungerii la un „text constituţional”.

Editor : Robert Kiss

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...