Președintele Iohannis, nemulțumit de Legea statutului funcționarilor

Data actualizării: Data publicării:
klaus iohannis tribuna presidency

Preşedintele României trimite Parlamentului spre reexaminae Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, anunță Administrația prezidențială. Șeful statului vrea ca funcționarii acuzați și cercetați pentru corupție să fie suspendați din funcție. Parlamentul a eliminat din lege paragraful care prevedea această măsură.

„Excluderea cu totul a funcționarilor publici (inclusiv a înalților funcționari publici) din sfera aplicării măsurii suspendării raportului de serviciu în cazul trimiterii în judecată (mai cu seamă pentru situația săvârșirii unor infracțiuni care au legătură cu funcția deținută) generează multiple efecte negative. Pe de o parte, prin această măsură legislativă se creează, fără nicio justificare obiectivă, o situație unică în ansamblul reglementărilor privind exercitarea funcției publice.

Pe de altă parte, considerăm că prin eliminarea acestei forme de protecție a instituției publice se vulnerabilizează însăși autoritatea publică, iar norma preconizată pare a avea în vedere, mai degrabă, protejarea funcționarului public trimis în judecată aflat într-o asemenea ipoteză, decât protejarea funcției publice, în general”, se arată în motivarea care însoțește textul.

0 seconds of 0 secondsVolume 90%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
Scurtături Tastatură
Shortcuts Open/Close/ or ?
Redare/PauzăSpațiu
Mărește Volumul
Micșorează Volumul
Caută înainte
Caută înapoi
Subtitrare Pornită/Oprităc
Ecran complet/Ieși din modul Ecran completf
Suprimare Sunet/Activare Sunetm
Decrease Caption Size-
Increase Caption Size+ or =
Caută %0-9
00:00
00:00
00:00
 

Președintele invocă o decizie a Curții Constituționale, potrivit căreia este normal ca un funcționar cercetat pentru corupție să fie suspendat din funcție până în momentul în care instanța dă o soluție, pentru că instituția trebuie protejată.

Inițiatorii acestui proiect de lege, mai mulți senatori UDMR și PSD spun că vor să înlăture o discriminare între personalul contractual și funcționarii publici, astfel că suspendarea raporturilor de serviciu  devine opțională, se poate face dacă instituția respectivă dorește.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce pensie primești dacă ai muncit 15 ani. Suma oficială în 2025 pentru stagiul minim de cotizare
Digi FM
Tragedia tinereții lui Val Kilmer: și-a pierdut fratele mai mic, care s-a înecat în piscină: "Nu am revenit...
Pro FM
Starea de sănătate a lui Julio Iglesias, tot mai fragilă: „De la brâu în jos, are 500 de ani”. Afecțiunea...
Film Now
John Cena a avut cancer de piele de două ori. "Îndrăgostit de soare", nu și-a protejat pielea în tinerețe...
Adevarul
Lista neagră a lui Trump. „Țările care joacă murdar”, pedepsite de președintele SUA
Newsweek
Șmecheria prin care România păstrează pensiile speciale de 20.000 lei, deși UE a cerut să le tăiem
Digi FM
O elevă de 15 ani a leșinat în timpul orei de biologie, la un liceu din Botoșani. Ce au descoperit medicii
Digi World
De ce este laptele alb? Răspunsul surprinzător pe care nu îl știai și explicația științifică pe înțelesul...
Digi Animal World
Un produs popular pentru câini ar putea declanșa „sindromul vârcolacului”. Ce simptome prezintă patrupedele...
Film Now
Rosamund Pike, „terifiată” când a filmat scena intimă cu Pierce Brosnan în „Die Another Day”. Avea 22 de ani
UTV
Delia, atacată de câini în parc. Artista s-a urcat într-un copac: „M-am zgâriat, m-am făcut praf...”