Ponta: Credeam că m-am înţeles cu Dragnea: susţin Guvernul, susţin PSD, nu-l susţin pe el

Data publicării:
Victor Ponta impaciuitor la Digi24 30 septembrie 2014 5

Deputatul PSD Victor Ponta spune că îi este greu să înţeleagă de ce este atacat în continuare de către Liviu Dragnea şi a spus că este păcat „să bagi şopârle”, în calitate de preşedinte PSD.

ponta-60884

Nu înţeleg de ce continuă atacul asupra mea, de ce este aşa supărat că, de fapt, noi ne-am înţeles: eu susţin Guvernul, susţin PSD, nu-l susţin pe domnul Dragnea. Asta-i viaţa!”, a declarat Victor Ponta, adăugând că nu poate fi de acord cu „stilul de conducere monarhică” pe care l-ar promova Liviu Dragnea la conducerea PSD, relatează News.ro.

Invitat să comenteze sugestia făcută de Liviu Dragnea că ar fi existat o discuţie între premierul Sorin Grindeanu şi Victor Ponta legată de acordarea unei funcţii pentru cel din urmă, Ponta a răspuns: „Astea sînt şopârle şi nu-i frumos să bagi şopârle. Nu am cerut nicio funcţie şi nici nu mi s-a oferit vreuna. Nici domnia sa nu mi-a oferit vreo funcţie, m-a întrebat la un moment dat ceva, dar e păcat să bagi şopârle când eşti ditamai preşedintele PSD.”

Fostul premier a respins aserţiunea lui Dragnea potrivit căreia ar fi atacat guvernul Grindeanu şi a spus că se va întâlni cu primul-ministru, dacă acesta va dori să-i solicite sfatul. „Ori de câte ori mă va întreba, îi spun ce cred eu că e bine după care, sigur, deciziile le ia el”, a spus Ponta.

„Domnul Grindeanu începe să conducă Guvernul şi face foarte bine. Să nu-l conducă altcineva, din altă parte”, a mai spus Ponta.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a spus, marţi, la B1 TV, că preferă să amâne discuţiile despre o eventuală funcţie în partid care să-i fie acordată lui Victor Ponta, lăsând de înţeles că a existat o discuţie în acest sens între Ponta şi premierul Sorin Grindeanu.

Întrebat dacă numirea lui Victor Ponta într-o funcţie importantă în conducerea PSD va duce sau nu la reconcilierea acestuia cu liderii social-democraţi, Liviu Dragnea a spus: „Eu aş mai lăsa discuţiile despre tema asta pentru că am avut o discuţie pe această temă, nu numai în ultima perioadă. Poate-l întrebaţi şi pe Sorin Grindeanu vreodată despre subiectul ăsta”.

Invitat să detalieze afirmaţia legată de premierul Grindeanu, Dragnea a precizat: „În sensul dacă a vrut sau nu vreo funcţie Victor (...) Am înţeles că au avut mai multe discuţii.”

Preşedintele PSD l-a acuzat pe Victor Ponta că a început de mai multă vreme o campanie îndreptată împotriva partidului, campanie care este greu de înţeles.

Că are el o problemă personală cu mine, dar când spui că Guvernul ăsta - care este rezultatul alegerilor şi pe care l-am susţinut cu toţii - ne va pune în pământ, că nu va reuşi să facă încasările, asta face rău guvernării pentru că dă un sentiment de neîncredere”, a mai spus Liviu Dragnea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri