Folosirea limbii maghiare în administrație, respinsă în comisii
Data actualizării: Data publicării:
Foto: Agerpres
Parlamentarii din comisiile juridice, de administrație publică și pentru drepturile omului au respins miercuri, cu majoritate de voturi, fără dezbateri, proiectul de lege privind modificarea și completarea Legii 215/2001 a administrației publice locale, inițiat de UDMR. Au votat în favoarea proiectului numai deputații UDMR, scrie Agerpres.
Foto: Agerpres
Proiectul de lege prevede că „în unitățile administrativ-teritoriale în care cetățenii aparținând minorităților naționale au o pondere de peste 10% din numărul total al locuitorilor, și-au declarat apartenența etnică sau în care există un număr semnificativ de cetățeni aparținând minorităților naționale, autoritățile administrației publice locale, instituțiile publice aflate în subordinea acestora, organismele prestatoare de servicii publice și de utilitate publică de interes local sau județean, precum și prefecturile, serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale au obligația să asigure în raporturile cu aceștia folosirea limbii materne, în conformitate cu procedurile Constituției, ale prezentei legi și ale tratatelor internaționale la care România este parte”.
Inițiatorii doresc, între altele, reglementarea clară și predictibilă a subiecților de drept care au obligația de a asigura folosirea limbii materne și scăderea pragului de la 20% la 10% al numărului persoanelor aparținând minorității naționale din totalul populației unității administrativ-teritoriale, cu introducerea unui prag alternativ.
Proiectul, care a fost prezentat de deputatul UDMR Marton Arpad, nu s-a bucurat de susținerea niciunui grup parlamentar, nici cel al minorităților naționale, care a considerat că drepturile existente acordate de statul român sunt suficiente. Cu excepția UDMR, reprezentanții tuturor grupurilor parlamentare au apreciat că România rămâne una dintre țările model în ceea ce privește toleranța față de minorități.
Proiectul de lege urmează să fie supus votului plenului Camerei Deputaților, forul decizional fiind Senatul.
Nouă ne pasă ca datele tale personale să rămână confidențiale
Noi și partenerii noștri 143 stocăm și/sau accesăm informații pe dispozitivul dvs., precum identificatorii cookie unici pentru prelucrarea datelor cu caracter personal. Puteți accepta sau gestiona alegerile dvs. făcând clic mai jos sau în orice moment, pe pagina cu politica de confidențialitate. Aceste alegeri vor fi raportate partenerilor noștri și nu vă vor afecta navigarea.Mai multe detalii
Noi si partenerii nostri (retelele de socializare si agentiile de publicitate partenere, precum si furnizorii nostri de servicii de date analitice) prelucram date pentru a permite website-ului sa functioneze, pentru a personaliza continutul si anunturile publicitare afisate in functie de interesele si/sau profilul dvs., pentru a va oferi functionalitati aferente retelelor de socializare si pentru a analiza traficul pe website. Beneficiati de drepturile prevazute de art. 15-22 din GDPR in legatura cu prelucrarea datelor cu caracter personal. Aceste drepturi pot fi exercitate prin modalitatea indicata aici. Prin click pe “ACCEPT TOATE”, acceptati folosirea tuturor Tehnologiilor de tip Cookie, care implica inclusiv acceptul dvs. cu privire la stocarea/accesarea informatiilor de catre Vendor-ii cu care colaboram. Prin click pe “VREAU SA MODIFIC SETARILE INDIVIDUAL” puteti schimba preferintele in mod individual, mai putin cele legate de cookie strict necesare pentru functionarea website-ului.
Atât noi, cât și partenerii noștri prelucrăm datele pentru a oferi:
Stocarea și/sau accesarea informațiilor de pe un dispozitiv. Utilizarea profilurilor pentru selectarea conținutului personalizat. Dezvoltarea și îmbunătățirea serviciilor. Măsurarea performanței reclamelor. Utilizarea profilurilor pentru selectarea publicității personalizate. Crearea profilurilor de conținut personalizat. Crearea profilurilor pentru publicitate personalizată. Măsurarea performanței conținutului. Înțelegerea publicului prin statistici sau combinații de date din surse diferite. Utilizarea de date limitate pentru a selecta publicitatea. Utilizarea datelor limitate pentru a selecta conținutul. Date precise de geolocație și identificarea prin scanarea dispozitivului.