E oficial: Partidele s-au înţeles pe reducerea TVA la 20% din 2016. Din 2017, taxa ar urma să scadă la 19%

Data publicării:
oprea ponta constantin usd fb

 

Sondaj inchis

 

ACTUALIZARE 12. 21. Vicepreşedintele Comisiei de Buget din Camera Deputaţilor, liberalul Eugen Nicolăescu, a anunțat că în urma negocierilor de astăzi s-a semnat un document care va sta la baza votului din Parlament privind Codul fiscal și care prevede reducerea TVA la 20% și, din 2017, la 19%.  

ACTUALIZARE 11.40. Potrivit surselor Digi24, TVA ar urma să fie redusă de la 24% la 20% de la 1 ianuarie 2016, urmând ca din 2017 să scadă la 19%. Taxa pe stâlp și supraacciza vor rămâne în vigoare și anul viitor. 


 PSD ar accepta reducerea TVA la 20%, în loc de 19%, liberalii sunt de acord cu TVA de 20%, dar vor păstrarea supraaccizei, iar UDMR - TVA redus la 19% sau, dacă nu se întruneşte majoritatea, la 20%.

PSD l-a trimis la negocieri pe ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, împreună cu Viorel Arcaş (membru al Comisiei de Buget-Finanţe din Senat) şi Viorel Ştefan (membru al Comisiei de Buget-Finanţe din Camera Deputaţilor).

De la UDMR participă euoparlamentarul Iuliu Winkler, senatorul Alexandru Vegh şi deputatul Erdei Doloczki Istvan.

Premierul Victor Ponta a anunţat de la începutul şedinţei de Guvern că este dispus să renunţe la o parte din reducerile de taxe anunţate pentru anul viitor, atât timp cât TVA scade la 20%.

Cred în continuare ca un tehnocrat ce sunt, alături de domnul Teodorovici, că important este să dăm mesajul fundamental pentru economie şi pe zona socială cu 20% TVA, nu 19%. Că 20 % cota generală cu 9% la alimente înseamnă 16% medie. Iar celelalte lucruri, care privesc alte taxe şi impozite, ca să vă spun foarte sincer pot fi discutate de oamenii politici. Ce e important pentru noi e 20% acel TVA”, a declarat premierul Victor Ponta.

Schimbarea de poziţie a venit după ce premierul s-a întâlnit, la Palatul Cotroceni, cu preşedintele Klaus Iohannis, iar Codul Fiscal a fost principala temă de discuţie.

Propunerea premierului de scădere a TVA până la 20% nu este agreată însă de toţi partenerii din coaliţia de guvernământ.

„Eu cred că TVA trebuie redus la 19%. ALDE va susține actualul Cod fiscal în forma lui în care a fost adoptată în Parlament. E o chestiune de angajament față de partenerii sociali, din mediul economic, față de de coaliția pentru dezvoltare cu care am convenit aceste măsuri. Până să ajungem la vot, vom avea o ședintă a coaliției, în care fiecare va veni cu argumente”, a declarat copreședintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.

Reducerile de taxe cuprinse în Codul Fiscal au fost aspru criticate de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, şi de unii specialişti, care avertizează că bugetul va avea substanţial de suferit.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri