Disensiuni între Crin Antonescu și Victor Ponta privind protocolul USL

Data publicării:
ponta si antonescu resized mediafax-4

Preşedintele PNL susţine că nu este nevoie de modificarea acestuia, pentru că articolul care interzice atacurile între membrii uniunii este destul de clar şi nu trebuie decât să fie aplicat.

Declaraţia lui Crin Antonescu vine pe fondul tensiunilor din Alianţă, generate de atacurile senatorului liberal Sorin Roşca Stănescu la adresa lui Victor Ponta şi a Partidului Social Democrat.

Ca urmare, liderul PSD a spus că, din punctul lui de vedere, protocolul de colaborare dintre PSD şi PNL este anulat.

„Ori te duci la tribunal sau iei o decizie politică şi îl suspenzi cu consecinţele de rigoare ori el e în vigoare. Protocoalele de felul acesta, documente oficiale care sunt depuse la tribunal şi fac baza unei coaliţii, unei alianțe politice nu se suspendă prin comentarii”, a spus Crin Antonescu.

Ieri, premierul Victor Ponta încredința că USL va rezista și nu se va rupe, însă a ajuns la concluzia că protocolul USL trebuie modificat; este soluția găsită de PSD pentru menţinerea USL. Victor Ponta a renunţat la ultimatumul dat liberalilor şi le va propune modificarea actualului protocol

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Nicole Kidman și Zac Efron, scene fierbinți în cea mai nouă comedie romantică. Îi despart 20 de ani, dar au...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
Putin va lovi 6 țări care oferă arme Ucrainei. Ce riscă România care permite tranzitul armamentului?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...