CULTURA POLITICĂ. Laura Ștefan: Noua Constituție conține prevederi care încalcă statul de drept

Data publicării:
laura stefan

Laura Ștefan arată că, dacă va fi adoptată în actuala formă, noua Constituţie conţine prevederi care încalcă norme esenţiale ale statului de drept.

În ceea ce privește prevederea că orice persoană poate fi audiată de Parlament, expertul spune: „Judecătorii și procurorii sunt cu siguranţă persoane fizice. Pe cale de consecinţă, această formulare din Constituţie îi acoperă cu desăvârşire”.

Există un risc major de a ajunge la o încălcare a separaţiei puterilor în stat”, avertizează Laura Ștefan.

Pe de altă parte, expertul anticorupţie a criticat şi modificarea adusă imunităţii ministeriale. Potrivit unui amendament propus de UDMR, Parlamentul este singura instituţie care poate aproba anchetarea unui ministru.

Au trecut ani şi ani şi au fost nenumărate dosare până când Curtea Constituțională a reuşit să clarifice ce se înţelege prin această noţiune. Era o ocazie bună să lămurim că avizul Parlamentului e doar un aviz. Vom avea din nou o lungă perioadă de interpretare”, spune expertul.

În schimb, deputatul PSD Florin Iordache a declarat că amendamentul UDMR este legitim, atât timp cât Parlamentul învesteşte membrii Guvernului.

În privința modificărilor aduse Constituției care au provocat disensiuni între PSD şi PNL, anume cele referitoare la familie, traseism politic şi plata datoriilor, Florin Iordache dă asigurări că dezbaterea şi votul vor fi reluate în Comisia de revizuire.

Citiți și:

REVIZUIREA CONSTITUȚIEI. Imunitate sporită pentru miniștri. Specialist: „Cercetarea penală ar fi imposibilă” 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Nicole Kidman și Zac Efron, scene fierbinți în cea mai nouă comedie romantică. Îi despart 20 de ani, dar au...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
Putin va lovi 6 țări care oferă arme Ucrainei. Ce riscă România care permite tranzitul armamentului?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...