Cîțu, despre provocările anului 2022: „Inflație, dobânzi mai mari și amenințarea unui război foarte aproape de granița României”

Data actualizării: Data publicării:
florin citu in camasa alba la birou
Florin Cîțu. Foto: Facebook

Fostul premier și ministru de finanțe Florin Cîțu susține că strategia financiară pe care a adoptat-o în anul 2020 a funcționat și ar trebui menținută și în acest an, pentru ca România să facă față provocărilor, inclusiv cele neprevăzute. Strategia propusă de Florin Cîțu este acumularea de resurse, care să poată fi folosite pentru necesitățile care vor apărea.

„În ianuarie 2020 am răspuns unei întrebări despre modul în care administram finanțele României la acel moment : „prepare for the worst, hope for the best”. După câteva luni România intra în stare de urgență și economia a fost închisă. Piețele financiare erau nefuncționale peste tot în lume. Printre multe decizii, am luat și decizia să le permitem companiilor să nu plătească impozitele la termen.

Totuși, am avut resurse financiare să plătim la timp pensii mărite cu 14%, salarii, alocații dar să și continuam investițiile de la buget. De unde bani? Simplu, din strategia pe care am prezentat-o mai sus. Cel mai negru scenariu s-a adeverit dar eram pregătiți”, a scris sâmbătă președintele PNL, Florin Cîțu, într-o postare pe Facebook.

El a mai afirmat că strategia financiară a fost folosită și în 2021, iar România a reușit o creștere economică mai mare decât cea prognozată, dar și un deficit bugetar mai mic decât cel aprobat.

„Am folosit același mod de a administra economia și în 2021 și în ciuda tuturor loviturilor pe care le-a primit economia am reușit o creștere economică mai mare cu aproape 3 puncte procentuale decât estimarea inițială, venituri mai mari cu peste 20 de miliarde lei decât bugetate și un deficit bugetar cu 3 puncte procentuale mai mic decât cel aprobat în legea bugetului. Aceste resurse suplimentare au fost folosite pentru compensarea facturilor la energie fară să punem în pericol stabilitatea economică a României.”

Florin Cîțu propune o strategie asemănătoare și pentru 2022, un an care se anunță la fel de dificil ca și cei precedenți, cu o serie de crize care se întrevăd deja, dar și cu provocări „pe care nu le vedem acum”.

„Anul 2022 începe cu provocări majore. Inflație, dobânzi mai mari și amenințarea unui război foarte aproape de granița României cu implicații economice majore pentru economia noastră. Acestea sunt provocările pe care deja le vedem. Dar eu nu despre acestea vorbesc. Sunt sigur că vor mai apărea și altele. Pentru cele pe care nu le vedem acum trebuie guvernul să pregătească o strategie. Încă mai este timp.

Ce trebuie făcut? Eu recomand să se facă ce am făcut în ultimii ani. Cheia o reprezintă resursele pe care guvernul le are la dispoziție într-o situație neprevăzută. Aceste resurse trebuie acumulate acum.

Și mai este lucru care este de o importanță vitală. Încrederea investitorilor în guvernul României. Fară încrederea acestora, în contextul global actual, Romania s-ar putea să fie forțată să solicite finanțare de urgență de la instituțiile internaționale.

Încă este timp și cred sincer că 2022 poate să fie încă un an cu rezultate economice peste așteptări. Trebuie curaj politic și zero populism ca să facem față provocărilor. Mai ales acelor provocări pe care încă nu le știm”, mai susține Florin Cîțu.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Blake Lively a atras toate privirile într-o rochie transparentă, realizată doar din perle. Actrița, fabuloasă...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Recunoașteți personajul? Marele actor care avea Parkinson de la debut. A călcat „pe bec" în căsnicie
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...