Cioloş: România avea șanse să intre în Schengen, dacă nu era OUG 13

Data publicării:
dacian_ciolos_fb

Fostul premier Dacian Cioloş a declarat, joi, într-o dezbatere organizată la Cluj, că în opinia sa, România ar fi putut intra în 2017 în spaţiul Schengen „cel puţin cu aeroporturile”, dacă nu ar fi existat „situaţia” creată de OUG 13.

dacian_ciolos_fb

Din punctul meu de vedere, dacă nu ar fi fost situaţia prin care am trecut la sfârşitul lui ianuarie şi începutul lui februarie, cu OUG 13, ar fi fost şanse mari ca anul acesta România să intre în spaţiul Schengen cel puţin cu aeroporturile. Este important să dăm garanţii clare referitor la respectarea statului de drept şi de luptă împotriva corupţiei nu doar la nivelul societăţii, pentru că societatea şi-a făcut temele foarte bine, ci mai ales la nivelul clasei politice”, a declarat Dacian Cioloș, potrivit News.ro.

Dacian Cioloş a explicat că astfel de decizii politice funcţionează ca o frână şi pun în pericol evoluţia economică a României, pe care fostul premier o consideră un atu important al ţării.

„Trebuie să aratăm că putem menţine o creştere economică sănătoasă prin deciziile politice luate şi inclusiv prin deciziile de politică bugetară. Cred că unul dintre atuurile noastre este că suntem un stat membru cu un foarte mare potenţial de creştere economică pe termen mediu şi lung. Asta înseamnă atragere de investiţii, asta înseamnă interes politic din partea celorlalţi. Devenim mult mai interesanţi ca parteneri dacă avem evoluţie în economie, dar dacă luăm decizii care riscă să pună în pericol evoluţia economică, punem frână acestui proces”, a mai spus Dacian Cioloş.

Dacian Cioloş a participat, joi, la o dezbatere cu tema „Uniunea Europeană post-Brexit şi locul României. De la Scenarii la realităţi”, organizată de Grupul de Reflecţie şi Analiză internaţională Citadel din cadrul Facultăţii de Studii Europene a Universităţii Babeş-Bolyai.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mesajul cutremurător transmis de Regele Charles, după ce s-a aflat de înmormântare. Nu i-a fost uşor să...
Digi FM
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol: „Nu suport”. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani
Pro FM
Schimb de replici dure între Brian Austin Green și MGK, chiar înainte ca Megan Fox să nască al patrulea ei...
Film Now
Motivul pentru care Al Pacino și-a donat toți bani câștigați din filmul „Cruising”: „Nu am vrut să am asta pe...
Adevarul
Cercetătorul chinez care a creat primii bebeluși modificați genetic: „Editarea embrionilor umani va fi la fel...
Newsweek
Bonus surpriză la pensie de 3.700 lei pentru zeci de mii de pensionari. Banii se dau în aprilie
Digi FM
Secretul pe care Dan Negru l-a ascuns timp de 30 de ani. Ce a făcut în anii ’90 prezentatorul de televiziune
Digi World
"Am corpul unei persoane de 75 de ani". Are 20 de ani și suferă de un sindrom care afectează doar câteva mii...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Helen Mirren îl șochează pe Harrison Ford cu o mărturisire total neașteptată: Ei bine, situația a devenit și...
UTV
Megan Fox a devenit mamă pentru a patra oară! Actrița și Machine Gun Kelly, părinți în mijlocul unui scandal