Ce sancțiuni riscă Florin Iordache după semnul obscen din Parlament. Ar putea primi bani mai puțini

Data actualizării: Data publicării:
iordache muie

USR cere sancţionarea lui Florin Iordache pentru gestul deplasat de miercuri din plenul Camerei Deputaţilor. Cererea e scrisă şi va fi depusă, luni, cel mai probabil la biroul lui Liviu Dragnea. Ieri, în timpul şedinţei de plen, Florin Iordache şi-a ieşit din fire şi a făcut un gest obscen la adresa parlamentarilor USR.

Seziarea de la USR cere cea mai gravă sancțiune pentru Ioradache, indicată de articolele din Statutul Deputaților și al Senatorilor, din Codul de Conduită și din Regulamentul Camerei Deputaților pe care le-a încălcat Florin Iordache când a făcut acel gest jignitor de la tribuna Parlamentului.

Sancțiunea ar putea însemna, de asemenea, și bani mai puțini pentru Florin Iordache, de exemplu Biroul Permanent al Camerei Deputaților, ar putea decide să primească o indemnizație mai mică cu 10%, timp de trei luni de zile.

La fel de bine, vor putea decide cei de la Putere ca Iordache să-și ceară scuze pentru a scăpa de sancțiune. Totul depinde de cei de la PSD și ALDE, ei vor decide cum va fi sancționat Florin Iordache.

Cei de la USR au încheiat această sesizare, sunt 27 de semnatari și o vor înainta luni președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea.

De asemenea, deputații juriști vor trebui să vină cu un punct de vedere.

Deputatul PSD Florin Iordache, președintele Comisiei speciale pentru legile justiției și vicepreședinte al Camerei Deputaților, a făcut, miercuri, un gest obscen către opoziție chiar în plenul forului legislativ.

S-a întâmplat după un discurs în plen, în care i-a atacat pe parlamentarii USR și PNL pentru criticile pe care le-au adus la modificările legilor justiției. 

„Vom merge mai departe cu toată opoziţia pe care a arătat-o Comisia Europeană. Vrem să fim independenţi, vrem să decidem potrivit Constituţiei, nu potrivit presiunii pe care o pun unii sau alţii!”, a spus Florin Iordache, înainte să facă gestul obscen.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unirea Ungariei cu România, o propunere surprinzătoare de acum un secol sub regele Ferdinand. „N-avem de dat...
Digi FM
Regele Felipe al VI-lea al Spaniei, „devastat și distrus” de aventura soției lui: „Știa că îl înșela în timp...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Sophia Loren, apariție rară în public. Actrița în vârstă de 89 de ani s-a sprijinit de un baston, în timp ce...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
VIDEO Panică în Marea Neagră. Putin trimite 3 nave cu rachete care trag la 2.000 km. Ce misiune au?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...