Băsescu: PSD și ALDE devalizează bugetul „în numele câştigării alegerilor”

Data publicării:
basescu

Fostul președinte Traian Băsescu acuză PSD și ALDE că devalizează bugetul de stat „în numele câştigării alegerilor”.

basescu

Nu se mai dau găleţi, zahăr şi ulei. În schimb, prin acţiunile PSD şi ALDE din Parlament, bugetul de stat este, pur şi simplu, devalizat în numele câştigării alegerilor”, afirmă fostul președinte.

Traian Băsescu adaugă că nu se împotrivește măririi de salarii în sănătate, educație sau asistență socială dar că „marea problemă este dacă aceste măriri sunt în acord cu resursele reale, cu nevoia de a face o distribuţie echilibrată între banii daţi pentru salarii şi banii rezervaţi dezvoltării, iar acum, este evident că se pregăteşte sacrificarea investiţiilor şi a creării de noi locuri de muncă”.

„Fără investiţii, ţara nu se poate dezvolta, iar stimularea excesivă a consumului nu face decât să accentueze deficitul de cont curent. În aceste condiţii, de recuperarea decalajelor faţă de ţările dezvoltate nici nu mai poate fi vorba. Dacă până acum campaniile erau susţinute cu bani din profitul firmelor, acum plăţile se fac din bugetul de stat”, mai scrie fostul președinte pe Facebook.

„Dragnea, Tăriceanu, Ponta, Rovana Plumb şi toţi ai lor sunt principalii responsabili de sacrificarea investiţiilor, a dezvoltării ţării şi pregătirea intrării în criză”, subliniază el.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...