Peste 50.000 de oameni au urcat Colina Bucuriei pentru a se închina la moaște. Continuă pelerinajul de Sf. Dimitrie cel Nou

Data publicării:
dimitrie cel nou
Vineri, de la ora 8,30, vor fi distribuite pachetele cu anafură, lângă Altarul Mare de Vară. Sursa foto: captură Trinitas TV

Peste 50.000 de persoane au urcat Colina Bucuriei, pentru a cinsti Sfintele Moaşte, cu ocazia pelerinajului la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, transmite Agerpres.

Pelerinajul a început sâmbătă cu scoaterea spre închinare a moaştelor Sfântului, ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi ale Sfântului Ierarh Nectarie şi aşezarea acestora în baldachinul din curtea Catedralei Patriarhale.

Pentru sărbătoarea de anul acesta, fragmente din mâna dreaptă a Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, împreună cu Icoana Maicii Domnului Panaghia Soumela - cea mai veche icoană a Sfintei Fecioare, şi cu icoana Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir au fost aduse din Grecia de Mitropolitul Veriei, Naousei şi Kampaniei, Pantelimon, spre a fi cinstite la pelerinajul de Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor.

În continuare, evenimentele prilejuite de Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou se vor desfăşura după următorul program:

* vineri, 27 octombrie (sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor):
- 9,30 - 13,00 - Sfânta Liturghie arhierească oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de ierarhii Sfântului Sinod, preoţi şi diaconi, în Altarul Mare de Vară
- 8,30 - 11,30 - distribuirea pachetelor cu anafură lângă Altarul Mare de Vară
- 17,00 - 21,30 - Slujba Privegherii oficiată în Catedrala Patriarhală

* sâmbătă, 28 octombrie:
- 9,00 - 11,00 - Sfânta Liturghie, oficiată în Catedrala Patriarhală
- 17,00 - 21,30 - Slujba Privegherii oficiată în Altarul Mare de Vară

* duminică, 29 octombrie:
- 9,30 - 12,30 - Sfânta Liturghie oficiată în Altarul Mare de Vară.
- 16,00 - 18,00 - Slujba Vecerniei oficiată în Catedrala Patriarhală.

Sfintele Moaşte vor fi reaşezate în Catedrala Patriarhală după închinarea ultimului pelerin.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Oprah Winfrey, internată de urgență. Care este starea celebrei prezentatoare TV
Digi FM
Cât plătește Nicușor Dan chirie pentru apartamentul din București: „Avem o cameră și două dormitoare la...
Pro FM
Dakota Johnson și Chris Martin, relație cu despărțiri și împăcări. Ce s-a aflat despre actriță și solistul de...
Film Now
Robert De Niro, îndrăgostit lulea de iubita lui cu 35 de ani mai tânără. Actorul nu s-a oprit din zâmbit în...
Adevarul
Rezultate alegeri locale 2024. Suceava: Tânărul care l-a învins pe Gheorghe Flutur. S-a înscris în PSD din...
Newsweek
Ce pensie primești la recalculare dacă ai muncit pe salariu mediu timp de 35 sau 45 de ani?
Digi FM
Anca Molnar, make-up artistul vedetelor, a murit la doar 35 de ani. Tânăra fusese diagnosticată cu o formă...
Digi World
Cel mai bun moment al zilei pentru a face sport pentru a scădea nivelul zahărului din sânge. E valabil mai...
Digi Animal World
Cum arată cu adevărat o furnică. Fotografia care a cucerit internetul: „E incredibil! Pare un monstru”
Film Now
Motivul real pentru care Jennifer Lopez și Ben Affleck și-au scos la vânzare conacul din Los Angeles...
UTV
(VIDEO) Manelistul Babasha a cantat la concertul Coldplay de pe Arena Nationala. Publicul a huiduit