Patru albanezi într-un Mercedes au intrat în vama Jimbolia și au oferit direct polițistului 1.000 de euro. La refuz, au plusat

Data publicării:
1600843101293-9578-S4
Sursa foto: Poliția de Frontieră

Patru albanezi au fost prinși în flagrant la Punctului de Trecere al Frontierei Jimbolia în timp ce încercau să ofere suma de 1.000 de euro pentru a nu fi luate măsurile legale ca urmare a neîndeplinirii condițiilor de intrare în România.

În data de 22.09.2020, în jurul orei 11.00, s-au prezentat la Punctul de Trecere a Frontierei Jimbolia, pe sensul de intrare în ţară, într-un autoturism Daimler Chrysler înmatriculat în Albania, patru cetăţeni albanezi.

Cu ocazia verificării documentelor de călătorie şi a condiţiilor legale de intrare în ţară de către poliţistul de frontieră, unul dintre cetăţenii albanezi a introdus într-o agendă suma de 1.000 de euro şi a oferit-o acestuia. Întrebat despre existența sumei de bani, cetățeanul albanez a declarat că aceasta este pentru a trece cu vederea faptul că cei patru nu au documentele necesare pentru a justifica scopul călătoriei și pentru a li se permite intrarea în țară, arată un comunicat al instituției.

Polițistul de frontieră i-a adus la cunoștință persoanei faptul că fapta sa constituie infracțiune, context în care cetățeanul albanez a insistat, spunând chiar că poate oferi în plus suma de 500 de euro cu titlu de mită, pentru ca polițistul de frontieră să le permită continuarea călătoriei.

Polițistul de frontieră a refuzat suma de bani și împreună cu procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante. Faţă de cei patru albanezi s-a luat măsura nepermiterii intrării pe teritoriul României, iar procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față săvârșirea infracțiunii de dare de mită, urmând ca la finalizare să fie luate măsurile legale care se impun.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Sophia Loren, apariție rară în public. Actrița în vârstă de 89 de ani s-a sprijinit de un baston, în timp ce...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Recunoașteți personajul? Marele actor care avea Parkinson de la debut. A călcat „pe bec" în căsnicie
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...