O policlinică nouă din Arad este închisă pentru că nu are angajați. Clădirea a fost reabilitată și a costat două milioane de euro

Data actualizării: Data publicării:
pat de spital gol
Foto: Guliver/Getty Images

Un centru medical nou, finalizat în municipiul Arad în urmă cu doi ani, după o investiţie de aproximativ două milioane de euro, este încă nefuncţional, pentru că nu are niciun angajat din cei 58 de care are nevoie, transmite Agerpres.

Fostul Ambulatoriu CFR este cea mai veche policlinică din municipiul Arad, dar nu a mai funcţionat din 2014. Clădirea degradată din centrul oraşului a fost preluată de MApN în 2018 şi a fost reabilitată, proiect care a costat un milion de euro şi a fost finalizat în 2021. Ulterior, s-au mai cheltuit 5,5 milioane de lei pentru achiziţia de echipamente medicale şi mobilier, însă centrul medical nu a fost deschis.

Policlinica CFR este nefuncțională „din cauze birocratice”

Deputatul Sergiu Bîlcea (PNL Arad) a atras atenţia, miercuri, asupra acestei probleme, arătând că „o investiţie guvernamentală în sistemul de sănătate arădean, Policlinica CFR, finalizată deja, este încă nefuncţională din cauze birocratice”.

Deputatul a transmis, printr-un comunicat de presă, că a semnalat această problemă Ministerului Apărării Naţionale şi a cerut să se ia măsuri „pentru punerea în funcţiune a policlinicii”.

„În răspunsul primit, MApN apreciază că investiţiile în dotări sunt suficiente pentru buna funcţionare a unităţii medicale. De asemenea, se specifică faptul că blocajul este legat de problema angajării personalului necesar. Statul de funcţii, 58 de posturi civile şi militare, a intrat în vigoare la începutul anului. MApN a transmis Ministerului Sănătăţii macheta cu posturile vacante şi bugetate, care va trebui aprobată de Guvern. Demersurile sunt în desfăşurare în acest moment, evident, cu un ritm mai lent decât ne-am dori. Voi urmări în continuare acest proces birocratic, consider că Policlinica CFR este o investiţie binevenită, care trebuie valorificată cât mai repede, pentru ca arădenii să beneficieze de servicii medicale de calitate, a transmis parlamentarul.

În luna februarie, conducerea Spitalului Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Victor Popescu” Timişoara, de care aparţine viitoarea facilitate medicală din Arad, a transmis, la solicitarea Agerpres, că pentru operaţionalizarea centrului au avut loc achiziţii de mobilier, tehnică şi echipamente medicale, dar şi echipamente informatice şi de comunicaţii.

„Fiind o facilitate medicală militară, încadrarea cu resursă umană a Centrului Medical de Diagnostic şi Tratament Ambulatoriu Arad se face în conformitate cu prevederile legale specifice gestionării resursei umane a MApN. În prezent, s-a finalizat procedura de aprobare a structurii organizatorice, inclusiv arhitectura de personal”, se arăta într-un comunicat.

Centru medical va fi destinat atât civililor, cât şi militarilor

În decembrie 2020, secretarul de stat în cadrul MApN, Marius Bălu, declarase, într-o conferinţă de presă, că viitorul centru va fi destinat atât civililor, cât şi militarilor.

„Este un obiectiv ambiţios al Ministerului Apărării Naţionale care, odată finalizat, va da un centru medical de elită nu numai membrilor sistemului naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, cât şi tuturor cetăţenilor Aradului. Acest proiect se integrează într-o viziune mai amplă a MApN de îmbunătăţire a calităţii vieţii personalului”, spunea Marius Bălu.

Conform detaliilor oferite de autorităţi în 2020, viitorul centru medical va avea 16 cabinete pe două ture, 22 medici specialişti, 23 de asistenţi medicali, medic stomatolog, tehnician dentar, dar şi două laboratoare - unul de analize medicale şi unul de imagistică medicală.

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...