Noi detalii în cazul polițistului prins la pensat. A încercat să-și justifice prezența la salon, dar a fost dat de gol

Data publicării:
barbat la pensat
Un polițist din București este anchetat deoarece s-a dus la pensat în timp ce era de serviciu. Foto: Profimedia Images

Un polițist din București este anchetat deoarece s-a dus la pensat în timp ce era de serviciu. A fost pârât de jandarmul pe care l-a lăsat să patruleze singur, care l-ar fi avertizat că nu este în regulă. Ba chiar a mers singur la o intervenție urgentă, la care agentul de poliție a ajuns cu întârziere. Cosmeticiana a fost audiată și a admis că agentul i-a fost client în seara cu pricina. Polițistul a încercat să se justifice spunând că era într-o misiune de filaj.

În 23 ianuarie, agentul a fost repartizat pe tura de noapte împreună cu un jandarm, să patruleze pe raza Secției 23 din Capitală. La o oră de la intrarea în serviciu, și-a anunțat colegul că trebuie să plece, o oră, pentru că are o programare la pensat. Jandarmul care completa echipa le-a raportat superiorilor că l-a avertizat că nu își poate rezolva problemele personale în timpul serviciului. Realitatea i-a dat rapid dreptate.

„Agentul de poliție nu a răspuns solicitării dispeceratului de a se prezenta la un caz "Cod 2" care implică prezența tuturor echipajelor aflate în dispozitivul de siguranță publică pe raza secției la cazul respectiv”, se arată în raportul anchetei interne.

Pentru că jandarmul le-a raportat imediat superiorilor incidentul, așa cum a anunțat Jandarmeria Capitalei, a fost demarată o verificare, iar toți cei implicați au fost audiați. Agentul de poliție a susținut că era, de fapt, într-o misiune de filaj.

„Mai trebuie precizat faptul că susținerile agentului de poliție nu pot fi apreciate ca sincere, având în vedere declarația olograf a doamnei cosmetician (...) precum și raportul întocmit de sergentul major din cadrul Direcției Generale de Jandarmi a Minicipiului București”, se arată în raportul poliției.

Poliția Capitalei a recunoscut incidentul și a anunțat că a fost declanșată o anchetă internă.

Agentul cercetat a intrat în poliție în urmă cu doi ani. Face parte din promoția anului 2019. Are 32 de ani și a absolvit două facultăți, dintre care una este Academia de Studii Economice.

Dacă agentul va fi găsit vinovat după cercetarea disciplinară, riscă de la o mustrare scrisă până la excluderea din profesie.

Editor : Monica Bonea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita