Ţuţuianu, despre modificările la Codul penal: Această lege nu îl priveşte pe Dragnea în mod particular”

Data actualizării: Data publicării:
tutuianu 170629_AUDIERI_GUVERN_TUDOSE_05_INQUAM_Photos_Octav_Ganea_1

Senatorul PSD Adrian Ţuţuianu a declarat, marţi, că dezbaterile la Codul penal durează de câteva luni, iar modificarea acestuia nu a fost făcută în grabă. El susţine că modificările erau necesare şi că această lege „nu îl priveşte pe Liviu Dragnea în mod particular”.

tutuianu inquam ganea
Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

„În noiembrie-decembrie s-au făcut primele discuţii pe texte, au continuat în cursul lunilor ianuarie-martie, s-a ajuns în aceste zile, în luna iunie, la votul în comisia specială, practic s-a făcut o reluare a discuţiilor. Am trecut prin prima cameră sesizată, Senatul, urmând să parcurgă procedura în a doua cameră”, a afirmat Ţuţuianu, respingând astfel afirmaţiile că s-a făcut în grabă modificarea Codului Penal.

Întrebat dacă pe noile prevederi Liviu Dragnea mai poate fi acuzat de ceva, senatorul PSD a replicat: „Dacă ne raportăm totdeauna la persoane legat de modul cum legiferăm, o să greşim fundamental. Ca urmare, eu nu cred că legea aceasta îl priveşte pe Liviu Dragnea în mod particular”.

„Am urmărit şi eu dosarul despre care vorbiţi, veţi vedea că e trimis în judecată şi pentru alte infracţiuni - falsul. Nu ştim ce va decide instanţa de apel pe această speţă”, a adăugat el.

Despre faptul că Liviu Dragnea este acuzat în dosarul Tel Drum pentru constituirea unui grup infracţional organizat, o altă infracţiune redefinită de parlamentari, senatorul PSD a declarat: „Nu am toate elementele pe acest subiect. Definiţia grupului infracţional a fost într-adevăr modificată în sensul că grupul infracţional are la bază o convenţie a celor care participă la grup, şi nu definiţia foarte relaxată care exista astăzi şi care a permis inculparea unor persoane care de fapt nu aveau nicio legătură cu cei care au săvârşit infracţiunea. Rămâne să decidă instanţa de judecată. Deocamdată, pe acest subiect, nu avem nici măcar trimitere în judecată, ci doar un dosar care e în curs la DNA, unde cunoaşteţi că Liviu Dragnea are deocamdată calitate de suspect. Raportându-ne chiar şi la directiva privind prezumţia de nevinovăţie, discuţia aceasta o facem fără un temei juridic serios”.

Chestionat de ce s-a precizat la abuzul în serviciu că folosul necuvenit este material şi nu poate fi, de exemplu, o funcţie, Ţuţuianu a replicat: „O funcţie înseamnă şi nişte beneficii, înseamnă un salariu. Poate vă aduceţi aminte că cineva a fost trimis în judecată pentru că a primit foarte multe aprecieri pe Facebook. Eu nu cred că nu trebuie să vedem realitatea şi să nu adaptăm legislaţia”.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unirea Ungariei cu România, o propunere surprinzătoare de acum un secol sub regele Ferdinand. „N-avem de dat...
Digi FM
Regele Felipe al VI-lea al Spaniei, „devastat și distrus” de aventura soției lui: „Știa că îl înșela în timp...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Sophia Loren, apariție rară în public. Actrița în vârstă de 89 de ani s-a sprijinit de un baston, în timp ce...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
VIDEO Panică în Marea Neagră. Putin trimite 3 nave cu rachete care trag la 2.000 km. Ce misiune au?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...