Premierul Sorin Grindeanu a declarat, luni, că ministrul Justiției, Tudorel Toader, este un om „extrem de echilibrat”, care are „mână liberă” să îndrepte ceea ce i se pare că „nu funcţionează cum trebuie” în domeniul de care răspundem, informează News.ro.
„Am discutat câteva minute cu ministrul Justiţiei, este cel care gestionează acest minister. Rămâne valabil ce v-am spus dimineaţă: nu e treaba prim-ministrului să intre şi să gestioneze fiecare minister în parte. Dânsul îşi va face toate lucrurile şi toate evaluările şi tot ce are de făcut conform legii la ministerul pe care îl conduce”, a afirmat premierul.
El a mai spus că ministrul Justiţiei are „mână liberă” în a gestiona problemele din domeniul Justiţiei.
„Eu am dat mână liberă în a aplica legea şi nu cred că face altceva şi sunt convins că lucrul acesta îl va face. Am înţeles că vrea să aibă discuţii în perioada următoare, e treaba dânsului şi dacă are discuţii şi dacă nu are, nu e treaba prim-ministrului”, a subliniat prim-ministrul.
Chestionat câtă libertate îi dă ministrului Justiţiei, Sorin Grindeanu a reiterat faptul că acesta are mână liberă în a îndrepta ceea ce i se pare că nu funcţionează corect în domeniul său.
„Eu am încredere foarte mare în domnul ministru, este cel care are o experienţă foarte mare în domeniul acesta, a fost 10 ani membru la Curtea Constituţională, este un om extrem de echilibrat care în mod sigur va lua decizia corectă şi are din partea mea mână liberă în a face lucrurile să funcţioneze aşa cum trebuie în acest domeniu sau să îndrepte ceea ce i se pare că nu funcţionează cum trebuie. Nu sunt specialist, nu e treaba mea să intru în acest sector. Am încredere mare în domnul ministru”, a conchis Sorin Grindeanu.
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat duminică, la Antena 3, că va avea zilele următoare o discuţie cu procurorul general Augustin Lazăr şi, separat, cu procurorul general al DNA, Laura Codruţa Kovesi, despre ancheta privind OUG 13, considerând că s-a încălcat legea, conform deciziei Curţii Constituţionale, şi a dat de înţeles că nu exclude nici varianta ca cei doi să demisioneze până atunci.
„Zilele următoare, voi avea discuţii cu procurorul general al PICCJ, cu Augustin Lazăr, şi separat cu procurorul şef de la DNA, pe tema despre care vorbim, evoluţiile acestea, modul în care dânşii s-au raportat la lege, la standardul constituţional, la standardele Comisiei de la Veneţia”, a spus Toader.
Tudorel Toader a afirmat şi că va face o analiză a activităţii Ministerului Public în următoarele două săptămâni, urmând să ia în acel moment o decizie finală, inclusiv privind revocarea celor doi procurori generali.
„Voi face o fundamentare, o evaluare a activităţilor desfăşurate de Ministerul Public, pe de o parte, de DNA, pe de altă parte. Atunci evaluarea va avea două componente, două direcţii: pe de o parte, cea profesională, pe cauză, pe de altă parte, cea managerială, privind instituţiile pe care domniile lor le conduc”, a mai spus Tudorel Toader.
Ministrul a dat de înţeles că nu exclude nici ca cei doi să demisioneze între timp. "Eu nu exclud ca în lipsa unei proceduri declanşate de mine să aibă dânşii iniţiativa unei proceduri lăuntrice individuale privind modul în care s-au poziţionat la dispoziţiile legale, constituţionale”, a spus Tudorel Toader.