Ordonanța 13. CCR a respins sesizările președintelui și CSM

Data actualizării: Data publicării:
valer dorneanu agerpres 7033384 1
Foto: Agerpres

Curtea Constituțională a respins sesizările privind Ordonanța de urgență 13 pentru modificarea Codurilor penale, a anunțat președintele CCR, Valer Dorneanu. Este vorba despre sesizările făcute de președintele Klaus Iohannis și Consiliul Superior al Magistraturii, ambele legate de conflict între instituții.

Nu există niciun conflict între instituții, iar Guvernul a acțional legal, în sfera lui de competență, a spus Valer Dorneanu.

Nu orice conflict dintre autorităţi îmbracă condiţia unui conflict juridic de natură constituţională. Doar acel conflict întruneşte elementele unui conflict juridic de natură constituţională în care părţile îşi arogă puteri, atribuţii, competenţe din sfera de activitate a celorlalte autorităţi sau când o autoritate îşi declină competenţa şi nu îşi exercită rolul pe care îl are potrivit obligaţiilor sale sau refuză să-şi îndeplinească un asemenea rol. În situaţia de fapt, noi am constatat că nu există un asemenea conflict nici între autoritatea judecătorească şi Guvern, nici între Parlament şi Guvern”, a precizat preşedintele CCR.

Decizia Curții Constituționale a fost luată cu majoritate de voturi.

Întrebat dacă se justifică modificarea Codurilor Penale prin ordonanță de urgență, Dorneanu a declarat că „urgența oportunitatea actului normativ nu este de competența CCR să o verifice în această sesizare".

Este dreptul Guvernului să aprecieze și urgența și conținutul. Aceste lucruri pot fi verificate prin alte căi de control. Conflictul cu autoritatea judecătorească, acesta ar fi fost valabil în măsura în care Guvernul ar fi nesocotit o obligație legală de a solicita un aviz obligatoriu. CSM apreciază excesiv că acele prevederi ar fi îndreptățit CSM să dea aviz în orice problemă care privește activitatea instanțelor", a spus președintele CCR. 

În privinţa conflictului dintre Parlament şi Guvern, Dorneanu a explicat că legea fundamentală îi permite Executivului să legifereze prin ordonanţe de urgenţă şi, prin urmare, nu există niciun conflict între cele două puteri.

„Parlamentul este cel care are suveranitatea legislativă şi competenţa de a da legi organice primare. Guvernul, de regulă, nu are asemenea competenţă. În mod excepţional însă, chiar prin articolul 115 din Constituţie, Guvernul poate fi delegat de puterea legislativă să emită ordonanţe, fie simple, fie de urgenţă. În cazul ordonanţelor de urgenţă, delegarea este ceva mai largă, Guvernul putând să le dea atunci când are de rezolvat o situaţie excepţională, care nu poate fi evitată altminteri. În această privinţă, nu există un conflict pentru că Guvernul a acţionat legal în sfera lui de competenţe de a emite ordonanţe”, a explicat Valer Dorneanu.

Sesizările președintelui Klaus Iohannis și CSM-ului au vizat conflictul juridic de natură constituţională între Guvern, sistemul de justiţie şi Parlament, în cazul adoptării ordonanţei care a modificat codurile penale.

Mai exact, preşedintele şi CSM acuză Executivul că a legiferat peste Parlament, deşi nu se justifica urgenţa.

Curtea Constituţională urmează să analizeze, joi, şi excepţia de neconstituţionalitată ridicată de Avocatul Poporului privind Ordonanţa 13, care între timp a şi fost abrogată de Guvern.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Se redeschide o mină legendară din România. Mineralul extras de aici este rar și foarte căutat în lume
Digi FM
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol: „Nu suport”. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani
Pro FM
O discuție „picantă”. Lady Gaga abia și-a putut stăpâni lacrimile la „Hot Ones”. Când a fost tentată să...
Film Now
Jennifer Coolidge recunoaște că obsesia pentru bărbații „indisponibili” i-a afectat cariera: „Am mari...
Adevarul
O mină în ruină din România va fi repornită cu 200 de milioane euro. Din interior se extrage un mineral rar...
Newsweek
Bonus surpriză la pensie de 3.700 lei pentru zeci de mii de pensionari. Banii se dau în aprilie
Digi FM
Secretul pe care Dan Negru l-a ascuns timp de 30 de ani. Ce a făcut în anii ’90 prezentatorul de televiziune
Digi World
Vegetarienii, risc mai scăzut de a dezvolta diabet și unele tipuri de cancer. Care sunt, însă, pericolele...
Digi Animal World
Animal misterios surprins în Florida. Cum apare creatura pe camerele de supraveghere
Film Now
Helen Mirren îl șochează pe Harrison Ford cu o mărturisire total neașteptată: Ei bine, situația a devenit și...
UTV
Megan Fox a devenit mamă pentru a patra oară! Actrița și Machine Gun Kelly, părinți în mijlocul unui scandal