Incendiu la subsolul Spitalului Județean din Satu Mare. Zeci de persoane au fost evacuate

Data actualizării: Data publicării:
incendiu Spital Judetean SM 071118 (1)

Un incendiu a afectat în această seară subsolul Spitalului Județean din Satu Mare. Pompierii au intervenit cu trei autospeciale pentru stingerea focului. Zeci de persoane, bolnavi deplasabili și aparținători ai pacienților, au fost evacuate.

sursa: presasm.ro

Incendiul a fost anunțat la ora 18:07. Spre Spitalul Județean din Satu Mare au pornit imediat 15 pompieri cu trei autospeciale de stingere.

Pompierii au lichidat în scurt timp focul care izbucnise într-o încăpere de la subsolul unității medicale unde funcționa croitoria spitalului. S-a trecut apoi la ventilarea întregii clădiri, pentru că subsolul a fost inundat cu fum.

În aproximativ jumătate de oră situația a revenit la normal. Pe timpul intervenției a fost oprită alimentare cu electricitate a spitalului și au fost evacuate aproximativ 30 de persoane, bolnavi care se puteau deplasa și aparținători ai pacienților.

incendiu Spital Judetean SM 071118 (1)
incendiu Spital Judetean SM 071118 (1)

foto: ISU Satu Mare

"În acest moment, pacienții sunt în afara oricărui pericol", a menționat maiorul Adriana Pop, purtătorul de cuvânt al ISU Satu Mare.

Editor web: Adrian Laboș

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
De ce Regele Charles ține mereu mâinile în buzunar sau la spate. Își ascunde degetele?
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez, detaliul care amplifică zvonurile privind divorțul de Ben Affleck: „Lipsă de integritate și...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...