Încă un accident grav produs în județul Bihor, soldat cu doi morți. Un copil printre victime

Data actualizării: Data publicării:
Accident grav în județul Bihor.
Accident grav în județul Bihor. Foto: ISU Bihor

Încă un accident rutier produs astăzi se adaugă la bilanțul negru al acestei zile, după cel produs în Bacău, soldat cu șapte decese. Două persoane au murit și cinci au fost rănite, în județul Bihor, după ce două autoturisme s-au lovit frontal pe Drumul Național 19, la ieșirea din localitatea Biharia. Un copil se află printre cele două victime care au decedat, potrivit ISU.

"ISU Crișana a mobilizat 4 echipaje de pompieri, cu o autospecială de descarcerare, ambulanță și autospecială cu apă și echipajul ATI. De la ambulanță s-a solicitat intervenția elicopterului SMURD. Victimele rămase în viață au fost asistate medical și transportate la UPU", a precizat Camelia Roșca, purtător de cuvânt al ISU Crișana.

Un accident s-a produs duminică pe DN 19 Oradea - Carei, la kilometrul 9+200 de metri, la ieşire din localitatea Biharia, judeţul Bihor. Doi oameni au murit în urma impactului, iar alți trei sunt răniți. 

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN 19 Oradea-Carei, la kilometrul 9+200 de metri, la ieşire din localitatea Biharia, judeţul Bihor, a avut loc o coliziune frontală între două autoturisme.

Potrivit sursei citate, circulația în zonă a fost blocată și urmează să fie reluată în cel mai scurt timp. 

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unirea Ungariei cu România, o propunere surprinzătoare de acum un secol sub regele Ferdinand. „N-avem de dat...
Digi FM
Regele Felipe al VI-lea al Spaniei, „devastat și distrus” de aventura soției lui: „Știa că îl înșela în timp...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Cine va juca în „Knives Out 3”. Rian Johnson revine ca regizor pentru „Wake Up Dead Man”
Adevarul
Ion Ţiriac a pus ochii pe un castel cu o istorie aparte. Cine este îngropat în curte și cât l-ar costa pe...
Newsweek
VIDEO Panică în Marea Neagră. Putin trimite 3 nave cu rachete care trag la 2.000 km. Ce misiune au?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Ce a dus la erodarea căsniciei lui Ben Affleck cu Jennifer Lopez. „Luna de miere s-a încheiat”. JLo ar fi...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...