În luna august, benzina şi motorina s-au ieftinit cu 6 - 9 bani pe litru

Data publicării:
Un barbat face plinul cu benzina
FOTO: Getty Images

Preţul carburanţilor auto a scăzut cu 6-7 bani pe litru în cazul benzinei standard şi cu 8-9 bani pe litru pentru motorina standard, în medie, pe parcursul lunii august 2020, potrivit datelor furnizate pentru Agerpres de Consiliul Concurenţei, pe baza informaţiilor din Monitorul preţurilor carburanţilor.

Platforma online "Monitorul preţurilor carburanţilor" a fost lansată anul trecut de autoritatea de concurenţă şi afişează preţurile practicate de către şase reţele de benzinării din România - OMV Petrom, Rompetrol, MOL, Lukoil, SOCAR şi Gazprom, însumând aproximativ 1.300 de staţii de distribuţie.

În ceea ce priveşte benzina standard, cele mai mari preţuri au fost în benzinăriile Gazprom, respectiv 4,60 lei pe litru în medie, iar cele mai mici tarife, la Lukoil - 4,43 lei pe litru.

La motorină, Gazprom a avut, de asemenea, cele mai mari preţuri - 4,64 lei pe litru (media pe august), în timp ce dieselul cel mai ieftin a fost în reţeaua Petrom - 4,55 lei pe litru.

"Datele Oil Bulletin (publicaţia de profil a Comisiei Europene - n.r.) arată că în săptămâna 24-31.08.2020 preţurile cu taxe (finale) ale benzinei şi motorinei comercializate în segmentul retail din România erau printre cele mai reduse din UE (locul 2 atât la benzină, cât şi la motorină). În ceea ce priveşte preţurile fără taxe, nivelul din România se situa sub media europeană în cazul ambelor produse (-10% faţă de media UE la benzină şi -5,4% la motorină)", arată specialiştii Consiliului Concurenţei.

În ceea ce priveşte consumul de carburanţi, în luna august 2020, segmentul de retail de benzină a înregistrat o creştere semnificativă, de circa 31%, comparativ cu luna anterioară, în timp ce consumul de motorină s-a majorat cu aproximativ 26%.

"Cu toate acestea, se poate vedea, pentru august 2020, un consum de benzină mai redus cu circa 5% faţă de media vânzărilor din luna august din perioada 2017-2019, în timp ce consumul de motorină a fost cu circa 4% mai mare, comparând aceleaşi perioade", precizează experţii Consiliului.

Aceştia au avut ca sursă datele obţinute în cadrul investigaţiei sectoriale pentru anii 2017 şi 2018, precum şi informaţii primite de la Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri privind consumul pentru anii 2019 şi 2020.

În luna august 2020, aplicaţia Monitorul preţurilor carburanţilor a înregistrat 6,2 milioane de căutări, din care 18% au fost pentru benzină standard, 18% pentru motorină standard, 17% benzină premium, 17% motorină premium, 16% GPL şi 14% încărcare electrică.

Platforma online "Monitorul preţurilor carburanţilor" a fost lansată în vara anului trecut de Consiliul Concurenţei şi permite consumatorilor să afle preţurile practicate de către marile reţele de distribuţie a carburanţilor auto.

Principalul scop al aplicaţiei este creşterea concurenţei pe piaţa carburanţilor şi ieftinirea produselor.

Editor : Iulia Iancu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...