VIDEO. Transport high-tech în Brașov

Data publicării:
brasov-2

Cardurile de calatorie înlocuiesc, de la începutul anului viitor, biletele. Turiști vor putea cumpăra carduri cu 10 călători sau cu valabilitate de 24 de ore.

Gantz Miklos, administrator public al oraşului: „Încercăm să folosim sistemul bancar, să folosim acest nou sistem, de taxare a călătoriei”.

În acelaşi timp, în 119 staţii au fost instalate tabele electronice de afişaj şi camere de supraveghere.

Gabriela Vlad, manager de proiect:„Ne prezintă în câte minute va sosi în staţie autobuzul, pe toate autobuzele, mijloacele de transport, pe toate liniile”.

Cu ajutorul camerelor de supraveghere, dispecerii Regiei de Transport culeg din teren inclusiv informaţiile despre cât de aglomerată este o staţie, într-un anumit moment al zilei. În acest fel, pe liniile cele mai aglomerate pot fi fi trimise în circulaţie mai multe mijloace de transport în comun.

Costul unei călătorii este de doi lei, iar un abonament lunar pe toate liniile este 70 de lei. Instalarea noului sistem de taxare în autobuze şi troleibuze şi afişajul din staţii a costat peste 23 de milioane de lei. 98% din bani sunt din fonduri europene nerambursabile.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Anca Dinicu este însărcinată. Cum a anunțat actrița că ea și iubitul ei vor deveni părinți: „Mai bine să...
Pro FM
Bianca Censori și Kanye West plănuiesc să aibă un copil. Gesturile care i-au dat de gol pe cei doi
Film Now
Keith Urban a dezamăgit-o profund pe Nicole Kidman cu o postare recentă pe rețelele sociale. Dependența lui...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Recunoașteți personajul? Marele actor care avea Parkinson de la debut. A călcat „pe bec" în căsnicie
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...