Trenul Orient Express a ajuns în România

Data publicării:
orient expres 1

Trenul Orient Express face în fiecare an o călătorie care trece prin România. FOTO: luxurytrainclub.com

Traseul trenului porneşte din Paris, trece prin Viena, Budapesta, Bucureşti, Varna şi ajunge, în final, la Istanbul. După ce va ajunge la destinaţia finală, în Istanbul, trenul va reveni în România. El se va întoarce pe traseul Bucureşti-Sinaia şi apoi va merge către Veneţia.

Aşadar, la sfârşitul acestei săptămâni, sâmbătă, trenul va ajunge din nou în Gara de Nord, iar duminică va pleca spre Sinaia.

Fiecare vagon, construit în anii 1920, are propria poveste legată de numele unor regi sau al unor celebrităţi. Vagoanele au fost reabilitate şi asigură tot confortul şi luxul călătorilor.

95 de pasageri au venit din vestul Europei şi din America Latină pentru a face o călătorie cu trenul Orient Express. Aceştia au plătit cel puţin 1.000 de euro pentru fiecare noapte, ceea ce înseamnă peste 7.000 de euro pentru călătoria de o săptămână.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita