Sindicaliști: Cei doi polițiști din Vâlcea, amenințați cu pistolul la tâmplă. Un agresor a apăsat trăgaciul

Data actualizării: Data publicării:
politisti-batuti-valcea

Apar detalii revoltătoare în cazul celor doi polițiști bătuți violent în județul Vâlcea. Agresorii acestora i-au amenințat cu pistolul la tâmplă, ba chiar au apăsat trăgaciul unui pistol, însă încărcătorul era gol, spun sindicaliștii de la Europol. Agresorii au fost prinși astăzi și duși la audieri. În urma acestui caz, ministrul de Interne Marcel Vela i-a cerut adjunctului Inspectoratului General al Poliţiei Române să facă verificări la nivelul structurii locale.

Cei doi agenți se aflau în misiune pe DN 64 (Râmnicu Vâlcea - Drăgăşani) şi au încercat să oprească o autoutilitară, însă şoferul nu s-a conformat şi şi-a continuat drumul, polițiștii fiind nevoiţi să facă uz de armamentul din dotare.

Au intrat în urmărire și au ajuns satul Călina, acolo unde au fost așteptați de zeci de romi, care i-au bătut, le-au luat armele și chiar amenințat cu pistoul la tâmplă.

„Se pare că după ce i-au deposedat de arme și i-au sechestrat într-o curte a imobilului, romii au îndreptat pistoalele înspre polițiști iar unul dintre ei ar fi apăsat și trăgaciul doar ca încărcătorul era gol, polițistul folosind toate cartușele pe parcursul urmăririi!”, se arată într-un comunicat al Sindicatului Europol.

Sindicaliștii îl critică și pe ministrul de Interne, Marcel Vela: „Poate își dă două palme în oglinda ministrul Vela și începe să discute despre adevăratele probleme ale sistemului, nu despre "rebrenduirea" Poliției Române. Nu de alta, dar până să dăm "frumos" pe sticlă, am vrea să rămânem în viață dupa fiecare schimb de muncă”.

Ce s-a întâmplat în timpul misiunii în care au fost agresați cei doi polițiști:

„Localitatea Călina, Comuna Prundeni/VL – un echipaj format din 2 agenți de poliție, unul din cadrul PP Ionești iar celălalt de la PP Olanu, au urmărit în trafic o autoutilitară în care se aflau 2 persoane de etnie rromă, cunoscute cu antecedente penale. După somațiile legale, aceștia polițiștii au executat 12 focuri de armă, fără a fi înregistrate victime.

Ulterior, autoutilitara a oprit în fața locuinței acestora, unde împreună cu ceilalți membrii ai familiei i-au agresat cu brutalitate pe cei 2 polițiști, deposedându-i de armamentul și muniția din dotare, respectiv de 2 pistoale și 2 încărcătoare.

În urma agresiunii, cei 2 polițiști au suferit vătămări corporale grave (traumatisme cranio-faciale, fractură piramidă nazală și arcadă), fiind transportați la CPU Drăgășani.

La fața locului s-a deplasat un echipaj SAS și 6 jandarmi, Adjunctul IPJ Vâlcea și prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgășani”, precizează Europol.

Nota redacției: Imaginile publicate inițial în articol de la Europol sunt de la altă intervenție și au fost scoase.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Nicole Kidman și Zac Efron, scene fierbinți în cea mai nouă comedie romantică. Îi despart 20 de ani, dar au...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
Putin va lovi 6 țări care oferă arme Ucrainei. Ce riscă România care permite tranzitul armamentului?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...