Poliţist în stare gravă, după ce a fost găsit împuşcat în cap. Din primele cercetări reiese o tentativă de suicid

Data actualizării: Data publicării:
Un polițist scoate arma din toc.
Alertă în Giurgiu, după ce a dispărut încărcătorul unui pistol al polițiștilor. Foto: Captură TV

Un agent de 24 de ani, angajat în cadrul Poliţiei Oraşului Baraolt, a fost găsit, joi, în sediul instituţiei cu o plagă împuşcată la nivelul capului, din primele cercetări fiind vorba despre o tentativă de suicid, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Covasna, informează Agerpres.

Potrivit sursei citate, acesta a fost transportat de urgenţă la spital, iar în prezent se află în stare gravă.

Reprezentanţii instituţiei au mai menţionat că poliţistul îşi desfăşoară activitatea în cadrul IPJ Covasna din anul 2019, fiind absolvent al unei şcoli de agenţi de poliţie.

„La data de 28 ianuarie, un agent de poliţie, de 24 de ani, din cadrul Poliţiei Oraşului Baraolt, a fost găsit de către colegii acestuia într-o cameră din sediul poliţiei, prezentând o plagă împuşcată la nivelul capului. La momentul în care a fost găsit, poliţistul prezenta semne vitale. La faţa locului a fost solicitat imediat un echipaj medical, care după intervenţie, l-a transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. La acest moment, poliţistul este internat la o unitate medicală în stare gravă, comatoasă (...) Din primele verificări, este vorba de o tentativă de suicid”, se arată într-un comunicat de presă al IJP Covasna remis, joi, Agerpres.

În acest caz se efectuează cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe, pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs incidentul.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...