Poliția Română: 1.500 de șoferi băuți și 40 drogați, prinși într-o săptămână

Data publicării:
politist cu masca
Foto: Facebook / Politia Romana

Aproape 1.500 de șoferi au fost găsiți la volan băuți, iar 40 drogați, în cadrul unei acțiuni desfășurate de Poliția Română, timp de o săptămână, concomitent cu autoritățile altor state membre ale Uniunii Europene, potrivit Mediafax.

Potrivit IGPR, acțiunea de prevenire a accidentelor rutiere produse din cauza conducerii sub influenţa alcoolului sau a substanţelor psihoactive s-a desfășurat în toate statele membre ale UE.

Poliţiştii rutieri au făcut 61.370 de testări pentru stabilirea concentraţiei de alcool în aerul expirat ori a consumului de substanțe psihoactive.

Astfel, 1.480 de șoferi au fost prinși că au condus sub influența alcoolului, iar alți 39 sub influența substanțelor psihoactive.

IGPR dă ca exemple un bărbat depistat în trafic în Brașov, cu o concentrație de 1,46 mg/l alcool pur în aerul expirat, care a fost reținut pentru 24 de ore, un altul, tot din Brașoc, care a condus având o concentrație de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat și fără să dețină permis de conducere, și alți trei șoferi din Mureș, care au condus drogați.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...