O femeie a luat 1.900 de lei uitați într-un bancomat. Poliția nu reușește să o găsească și cere ajutorul oamenilor

Data actualizării: Data publicării:
mana introduce card in atm, close up
Foto: Profimedia

Poliţiştii din Covasna cer ajutorul oamenilor pentru identificarea unei femei care ar fi luat 1.900 de lei uitați într-un bancomat din centrul municipiului Sfântu Gheorghe și a bărbatului care o însoțea.

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Covasna, banii ar fi fost retraşi de o femeie, care ar fi uitat să îi ridice după efectuarea tranzacţiei.

„Din cercetările efectuate în cauză a rezultat faptul că la data de 15.11.2022 o femeie s-a deplasat la un ATM aparţinând unei unităţi bancare amplasată în exteriorul complexului comercial Şugaş din municipiului Sfântu Gheorghe, în vederea efectuării unei tranzacţii, respectiv retragerea unei sume de bani. Ulterior finalizării tranzacţiei, persoana în cauză a procedat la ridicarea cardului bancar, fără a prelua suma retrasă. La scurt timp, o persoană necunoscută, respectiv o femeie de 50-60 de ani, şi-a însuşit, pe nedrept, suma de aproximativ 1.900 de lei. Aceasta era însoţită de un bărbat, ulterior aceştia părăsind zona”, se arată într-un comunicat citat de Agerpres.

Femeia bănuită de însuşirea ilegală a banilor avea părul tuns scurt şi era îmbrăcată cu o geacă roz, pantaloni de culoare roşie şi pantofi închişi la culoare, iar bărbatul care o însoţea purta o şapcă de culoare închisă, o geacă roşie, pantaloni albaştri şi pantofi sport negri cu dungi albe.

„Întrucât, până la acest moment, persoanele în cauză nu au fost identificate în vederea stabilirii răspunderii judiciare, pentru buna desfăşurare a urmăririi penale, rugăm cetăţenii care pot furniza informaţii cu privire la identitatea persoanelor bănuite să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie sau să contacteze Poliţia municipiului Sfântu Gheorghe - Biroul de Investigaţii Criminale tel: 0267 307 400 interior 20257. Totodată, informaţiile referitoare la cazul prezentat pot fi transmise şi pe adresa de email dispecerat@cv.politiaromana.ro” , au precizat reprezentanţii Poliţiei.

În acest caz, Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Sfântu Gheorghe efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...