Misiunea Peregrine a eșuat. Modulul nu mai poate ajunge la Lună din cauza unei scurgeri de combustibil

Data publicării:
robot luna astrobotic twitter
Astrobotic a distribuit și prima imagine a modulului Peregrine în spațiu. Fotografia arăta că straturile exterioare de izolație ale vehiculului erau șifonate. Foto: X/Astrobotic

Compania Astrobotic, care se află în spatele proiectului american privat de trimitere a unei misiuni pe Lună, a declarat că renunță la încercarea de a aseleniza la mai puțin de 24 de ore după ce modulul a fost lansat cu succes. Acum, compania anunță că s-ar putea să nu mai poată controla modulul său Peregrine pentru mult timp, din cauza unei scurgeri de combustibil, ceea ce face dificilă menținerea traiectoriei sale, potrivit CNN și BBC.

Durata misiunii ar putea fi acum măsurată în doar câteva ore, a transmis compania Astrobotic. Cu siguranță, o aselenizare - prima pentru SUA în jumătate de secol - nu mai este posibilă.

„În acest moment, obiectivul este ca Peregrine să se apropie cât mai mult de Lună înainte ca acesta să-și piardă capacitatea de a-și menține poziția îndreptată spre Soare și, ulterior, să-și piardă puterea”, se arată într-un comunicat de la Astrobotic.

Astrobotic a adăugat că propulsoarele ar putea funcționa cel mult încă 40 de ore.

Modulul de 1,2 tone a fost lansat de la Cape Canaveral, Florida, cu intenția de a aseleniza pe emisfera nordică a Lunii la sfârșitul lunii februarie.

A fost primul zbor al unei rachete Vulcan Centaur, un vehicul nou de la ULA, conceput pentru a înlocui gama sa mai veche de rachete. Peregrine a avut probleme aproape imediat ce s-a desprins de vârful rachetei.

Inginerii au observat că modulul se chinuia să-și mențină panourile solare spre direcția Soarelui pentru a-și încărca bateria. Cauza a fost rapid atribuită unei scurgeri majore a sistemului de propulsie.

Compania Astrobotic Technology din Pittsburgh a dezvoltat Peregrine în baza unui contract de 108 milioane de dolari cu NASA. Vehiculul a fost proiectat de la început pentru a fi relativ ieftin - având ca scop îndeplinirea viziunii NASA de a reduce costul aselenizării unui robot.

Peregrine transportă cinci încărcături utile NASA și alte 15 încărcături. Dintre acestea, un rover de mărimea unei cutii de pantofi de la Universitatea Carnegie Mellon.

Nu toate încărcăturile transportate cu această misiune sunt științifice. Spre Lună erau transportate și o copie a Wikipedia, o monedă fizică încărcată cu un bitcoin și cutii cu amintiri, de la romane și fotografii până la o mică bucată de pe Muntele Everest. De asemenea, la bord, prin amabilitatea firmelor de memoriale spațiale Elysium Space și Celestis, sunt rămășițe umane incinerate și ADN, dintre care unele aparțin lui Gene Roddenberry, creatorul Star Trek.

Editor : Robert Kiss

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...