Inspectoratul pentru Situații de Urgență au efectuat, luni dimineață, controale simultane în toate cele 54 de staţii de metrou din Capitală în timpul cărora s-au descoperit culoare de evacuare care sunt blocate, hidranţi şi stingătoare nesemnalizate, lumini de siguranţă nefuncţionale şi turnichete modificate care îngreunează evacuarea.
ACTUALIZARE: Pompierii au verificat, luni, toate cele 54 de staţii de metrou din Capitală.
Printre neregulile pe care le-au găsit inspectorii s-au numărat hidranţii şi stingătoarele care, deşi existau, nu erau semnalizate.
De asemenea, turnichetele au modificări pentru limitarea trecerilor frauduloase. Astfel, pompierii au constatat că, pe sensul de ieşire, au fost montate nişte bare suplimentare astfel încât călătorii să nu poată trece pe lângă turnichete. Aceste adaptări, spun reprezentanţii ISU, îngreunează o evacuare în siguranţă.
În multe dintre staţiile de metrou, luminile de siguranţă lipseau cu desăvârşire, iar în altele erau insuficiente pentru a-i ghida pe călători în situaţia unei urgenţe.
În timpul controlului s-a verificat şi dacă trenurile ajung în staţii la intervalele stabilite şi dacă personalul desemnat pentru asigurarea evacuării cunoaşte ce atribuţii are, nefiind înregistrate nereguli cu privire la aceste aspecte.
ACTUALIZARE 9.07: La această oră, pompierii se îndreaptă către stația de metrou Victoriei, una dintre cele mai aglomerate stații de metrou din București.
Controalele se fac la nivelul peroanelor și gurilor de evacuare, astfel că circulația trenurilor nu este afectată.
În cadrul controlului se va verifica şi facă Metrorex a remediat problemele constatate la controalele anterioare.
În luna mai, Metrorex a primit 11 amenzi de la ISU București, dintre care şapte avertismente şi patru amenzi în cuantum de 8.000 de lei.
Atunci, pompierii au descoperit o serie de nereguli, printre care îngreunarea evacuării persoanelor din cauza modificărilor la sistemul de trecere cu turnicheţi, amplasarea, în anumite zone, a unor spaţii comerciale, vitrine, lifturi, uşi de evacuare blocate cu zăvoare, iar la unele uşi, sensul de deschidere se făcea în sens invers evacuării.
Pompierii au descoperit la controalele din prima parte a anului şi faptul că evacuările nu erau marcate, iar iluminatul de siguranţă nu funcţiona corespunzător pentru o situaţie de urgenţă. Au fost găsite nereguli şi la tablourile electrice ale scărilor rulante care nu erau marcate astfel încât zona să fie evitată. Pompierii au descoperit, la multe dintre instalaţiile electrice ale metroului, improvizaţii, contacte imperfecte la conexiuni şi legături şi conductori străpunşi fără să mai fie izolaţi.
Circulația cu metroul nu va fi influențată.â
Potrivit reprezentanților ISU București — Ilfov, se urmăresc: modul de respectare a normelor de apărare împotriva incendiilor, de realizare a accesului călătorilor la căile de evacuare, existența personalului care dirijează fluxul de călători pe direcțiile de evacuare, asigurarea dotării cu mijloace de stingere a incendiilor, asigurarea accesului autospecialelor pentru intervenție în situații de urgență.
Activitățile de control sunt efectuate de specialiști ai ISU București — Ilfov din cadrul structurilor de prevenire a incendiilor și de intervenție.
Metrorex a anunțat în urmă cu o săptămână că va fi suplimentat numărul de trenuri care circulă la orele de vârf, respectiv între orele 07.00-09.00 și 17.00 și 19.00, pentru a îmbunătăți condițiile de trafic.
De asemenea, compania a precizat că a purtat discuții cu reprezentanții RATB pentru a suplimenta și transportul public de suprafață pentru preluarea fluxului mare de călători de pe tronsonul Berceni - Pipera.