Iarnă la munte. În unele zone stratul de zăpadă atinge 15 cm
Data actualizării: Data publicării:
Iarna începe să se instaleze confortabil în vârf de munte. Turiştii care s-au aventurat pe creste au găsit zăpadă în masivul Postăvarul, pe Vârful Omu, la Păltiniş şi în Carpaţii Orientali. Bucuria primei ninsori a trecut repede pentru mai mulţi turişi, care au rămas blocaţi în staţiunea Rânca. Pentru a evita noi astfel de cazuri, autorităţile au hotărât să închidă temporar Transalpina.
Din cauza ninsorii viscolite, cinci turişti au rămas blocaţi în staţiunea Rânca - nu aveau maşini echipate pentru vreme de iarnă.
Ion Tudor, director la Secţia de Drumuri Gorj, despre turiştii blocaţi: „Au fost aduşi în bune condiţii, cu două utilaje în faţă care au dat zăpada la o parte de pe drum şi au dat cu material antiderapant”
Stratul de zăpadă are pe anumite porţiuni şi 10-15 centimetri, iar pe unele porţiuni s-a format polei.
Autorităţile din Gorj au propus Companiei de Drumuri să închidă Transalpina. De obicei, această măsură se ia la sfârşitul lunii octombrie sau chiar la începutul lui noiembrie, iar circulaţia e redeschisă primăvara. După mai multe discuţii, s-a luat decizia închiderii temporare.
De zăpadă au avut parte şi turiştii care au urcat la 1.800 de metri altitudine, în Masivul Postăvaru. Stratul de nea măsoară deocamdată doar cinci centimetri.
În Maramureş, e toamnă la oraș şi iarnă în toată regula la munte, spre bucuria turiştilor. La Cavnic, stratul de zăpadă a măsurat chiar şi zece centimetri.