FOTO. Suporterii greci, prinși cu țigări cu marijuana la meciul Dinamo Kiev - Aris Salonic care are loc pe stadionul Rapid Giulești

Data actualizării: Data publicării:
tigari cu canabis
Suporterii greci, prinși cu țigări cu marijuana la meciul Dinamo Kiev - Aris Salonic care are loc pe stadionul Rapid Giulești.

Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti anunţă, înaintea meciului Dinamo Kiev – Aris Salonic, de pe stadionul Giuleşti, că într-un autocar cu suporteri s-a găsit un rucsac în care se aflau „materii vegetale” interzise.

„Pe timpul deplasării suporterilor oaspeţi către stadionul RAPID Giuleşti, într-un autocar, a fost depistat un rucsac abandonat, în conţinutul căruia se afla o pungă cu materii vegetale ce par a fi din categoria celor interzise de cadrul legal în vigoare”, a precizat Jandarmeria.

De asemenea, în alt autocar, asupra unui bărbat în vârstă de 27 de ani au fost depistate şase ţigarete confecţionate artizanal, având în conţinutul lor materii vegetale ce par a fi interzise la deţinere.

greci canabis
Pungă cu canabis.

Au fost întocmite actele necesare sesizării organelor de urmărire penală, în conformitate cu prevederile Legii nr. 143 din 2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu modificările şi completările ulterioare, adaugă Jandarmeria Capitalei, potrivit News.ro.

Meciul dintre echipa lui Mircea Lucescu, Dinamo Kiev, şi formaţia Aris Salonic, contând pentru manşa secundă a turului trei preliminar al Conference League, va începe la ora 20.00.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
ADN-ul lui Alain Delon, solicitat într-o instanţă elveţiană pentru a determina o posibilă paternitate...
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...