FOTO 160 de păsări vânate ilegal de cinci italieni au fost găsite după perchezițiile polițiștilor

Data publicării:
img (1)
Foto: IGPR

160 de exemplare de păsări vânate ilegal de cetăţeni italieni au fost descoperite de poliţişti în timpul efectuării a cinci percheziţii domiciliare la imobilele unor persoane fizice şi juridice situate pe raza localităţii Stăncuţa, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Brăila.

„La un imobil care reprezintă atât domiciliul unui bărbat în vârstă de 39 de ani, cât şi sediul unei societăţi constituită ca armurier, administrată de bărbatul în cauză, poliţiştii au găsit 141 exemplare de vânat din speciile sturzi, ciocârlii, raţe, becaţine, raţe mari şi gârliţe mari, 8 arme de vânătoare şi 1.598 elemente de muniţie, depăşind cu 1.098 de cartuşe, limita maximă prevăzută de lege pentru a fi deţinută. La domiciliul unui bărbat în vârstă de 42 de ani au fost identificaţi cinci cetăţeni italieni, care deţineau 19 exemplare vânat din speciile gâscă sălbatică şi raţă sălbatică, fără respectarea condiţiilor prevăzute în autorizaţia de vânătoare”, se arată într-un comunicat al IPJ Brăila.

De asemenea, poliţiştii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase şi cei din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, Poliţiei Oraşului Însurăţei şi Serviciului pentru Acţiuni Speciale care au efectuat percheziţiile au găsit, la domiciliul unui alt bărbat în vârstă de 42 de ani, 83 elemente de muniţie, deţinute fără autorizaţie, potrivit Agerpres.

La domiciliul unei femei în vârstă de 47 ani au fost identificate resturi specifice eviscerării unor exemplare de păsări, provenite în urma vânătorii, în greutate de aproximativ patru kilograme.

Toate bunurile găsite au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar ca măsură complementară celor cinci cetăţeni italieni le-au fost retrase permisele temporare de vânătoare.

Totodată, autorizaţia de funcţionare a armurierului a fost retrasă în vederea anulării, iar depozitul aparţinând entităţii juridice a fost sigilat, până la clarificarea situaţiei juridice a elementelor de patrimoniu aparţinând acesteia.

Cercetările continuă în cadrul unor dosare penale întocmite sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi braconaj cinegetic.

img
Foto: IGPR
img (1)
Foto: IGPR

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Sophia Loren, apariție rară în public. Actrița în vârstă de 89 de ani s-a sprijinit de un baston, în timp ce...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Recunoașteți personajul? Marele actor care avea Parkinson de la debut. A călcat „pe bec" în căsnicie
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...