Brigada Rutieră a Capitalei a întocmit dosar penal pe numele unui şofer din Bucureşti care şi-a parcat, joi, maşina într-o staţie de autobuz de pe Bulevardul Iancu de Hunedoara, în zona Guvernului.
ACTUALIZARE 17.00. „Am ieşit, am dat zăpada toată, am reuşit să ies ieri şi când am venit, văzând bulevardul ocupat pe prima bandă de maşinile parcate, am zis să intru în acelaşi loc. Numai că nu am mai vrut să îmi zgârii maşina şi parcând-o la fel, nu am mai vrut să o terfelesc şi pe partea stângă, şi am băgat-o de-a dreptul.
(Vă pare rău pentru decizia pe care aţi luat-o?) De-a pune maşina în staţie? Acuma o să mă băgaţi în oală cu cei care parchează pe locurile de handicapaţi şi genul acela de nesimţire cronică şi clasică românească. Este tocmai pentru a elibera banda de sens, tocmai din bun simţ am zis să o bag cât mai aşa, că mulţi nu aveau posibilitatea, fiind mai mare maşina, să o urc, să o bag cât mai ferit. Acuma că a intrat şi spatele în staţie fiind lungă maşina...”, a povestit şoferul.
Maşina, parcată în refugiul unei staţii RATB, a fost fotografiată de mai mulţi locatari, iar imaginile au ajuns pe reţelele de socializare. Poliţiştii Brigăzii Rutiere s-au autosesizat şi au făcut verificări la faţa locului.
„Conducătorul auto a fost identificat şi pe numele acestuia va fi întocmit un dosar penal, în conformitate cu articolul 339, alineatul 3 din Codul Penal, pentru atingerea dreptului la libera circulaţie a participanţilor la trafic”, a declarat purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Capitalei, Ovidiu Munteanu.
Potrivit articolului 339, alineatul 3 din Codul Penal, se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la un an sau cu amendă „aşezarea de obstacole care îngreunează sau împiedică circulaţia pe drumul public, dacă se pune în pericol siguranţa circulaţiei ori se aduce atingere dreptului la libera circulaţie a celorlalţi participanţi la trafic”.
Citiți și:
FOTO | Tupeu fără margini. Mașini parcate în stații RATB