Dosar de tentativă de omor, după bătaia din benzinăria din Pitești în care a fost implicat manelistul Dani Mocanu

Data publicării:
Dani Mocanu pe o canapea.
Dosar de tentativă de omor, după bătaia din benzinăria din Pitești în care a fost implicat manelistul Dani Mocanu. Foto: Facebook

Procurorii şi poliţiştii argeşeni efectuează cercetări pentru tentativă de omor, după ce un bărbat a fost agresat de mai mulţi indivizi într-o benzinărie din municipiul Piteşti.

„Ca urmare a administrării probatoriului şi obţinerii constatărilor medico-legale provizorii, în cauză a fost dispusă extinderea urmăririi penale şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor. Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, sub aspectul comiterii infracţiunilor de tentativă de omor şi tulburarea ordinii şi liniştii publice”, se arată într-un comunicat transmis duminică de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.

Agresiunea s-a produs în noaptea de 18 spre 19 august, poliţiştii intervenind la faţa locului în urma unui apel la 112.

„La momentul sosirii poliţiştilor, la faţa locului nu a fost identificată niciuna dintre persoanele implicate, iar ulterior persoana agresată s-a prezentat la o unitate medicală. Poliţiştii au întocmit din oficiu un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice, iar în cauză se desfăşoară cercetări, pentru stabilirea situaţiei de fapt şi luarea măsurilor legale care se impun”, a transmis IPJ Argeş, potrivit Agerpres.

Potrivit imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, unul dintre cei care au participat la incident este cântăreţul de manele Dani Mocanu.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...