Defecţiune la centrala nucleară de la Cernavodă

Data publicării:
cernavoda centrala nucleara -Mediafax Foto-Gabriel Petrescu

 

Producătorul de energie Nuclearelectrica a deconectat miercuri de la Sistemul Energetic Naţional, în mod controlat, Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă, pentru remedierea unei defecţiuni la sistemul de evacuare a puterii electrice. 

Această intervenţie se va efectua cu reactorul la putere şi nu va afecta securitatea nucleară a reactorului, a personalului de exploatare, a populaţiei şi a mediului înconjurător”, se arată într-un comunicat al companiei de stat.

Reconectarea reactorului la Sistemul Energetic Naţional se va realiza după remedierea defecţiunii şi efectuarea testelor în conformitate cu procedurile centralei.

Aceasta este cea de-a treia oprire a Unităţii 1 în 2015. Reactorul a mai fost oprit la 6 aprilie, pentru repararea unui sistem auxiliar din partea clasică a centralei, şi la 27 martie, pentru executarea unor lucrări punctuale de întreţinere preventivă la sistemele aferente părţii clasice a centralei.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri