Datele preliminare arată că în blocul din Timișoara în care au murit doi copii și o femeie s-a împrăștiat pesticid

Data actualizării: Data publicării:
EVACUARE BLOC SOCIAL
In urma decesului a 3 persoane in weekend s-a luat decizia evacuarii unui intreg bloc social, pentru a se determina cauza exacta care a stat la baza deceselor, luni 18 noiembrie 2019, Timisoara. Foto: Inquam Photos / Virgil Simonescu

Subprefectul de Timiș, Daniel Cristian Franțescu, spune că autoritățile nu au deocamdată concluzii referitoare la ceea ce s-a întâmplat în blocul din care 2 copii și o femeie au murit, dar datele preliminare arată că s-a împrăștiat cu pesticid, potrivit Mediafax.

„Nu știm deocamdată ce s-a întâmplat, încercăm să aflăm cât de repede. Datele preliminare arată că s-a împrăștiat cu pesticid”, a declarat, pentru Mediafax, subprefectul de Timiș, Daniel Cristian Franțescu.

La rândul lor, reprezentanții DSP Timiș au declarat că dezinsecția a fost făcută la etajul al 4-lea al blocului.

Potrivit acestora, administratorul bocului și cel al firmei care a făcut dezinsecția urmează să fie audiați.

„Până acum știm că la etajul 4 s-a făcut o dezinsecție. Administratorului i s-au cerut contractele, date despre substanța folosită, etc. 45 de persoane vor dormi la Liceul Silvic, după ce își fac analizele”, au spus reprezentanții DSP Timiș.

Aceștia au prelevat mai multe probe din bloc, primele rezultate urmând să fie date publicității în 24 de ore.

Un copil de 3 ani, un bebeluş de 9 zile şi mama acestuia au murit, după ce în blocul în care locuiau s-a făcut o dezinsecţie. Inițial, victimele au chemat Ambulanța, deoarece prezentau tulburări digestive, dar au refuzat să fie duse la spital. Ambulanța a sesizat apoi autoritățile pentru că a fost chemată de mai multe ori la aceeași adresă. Purtătorul de cuvânt al Spitalul de copii „Louis Țurcanu”, Mihai Gafencu, declara pentru Mediafax că la spital sunt alți 3 copii cu simptomele unei intoxicații.

Blocul a fost evacuat în totalitate.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru...
Pro FM
Shania Twain, adevărul despre legătura specială cu Jon Bon Jovi. „Îmi încălzește inima”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor. Rezidenţii din şapte localităţi...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...