Amendă pentru un fost șef al Jandarmeriei, după ce a mințit la 112 că s-a rătăcit

Data publicării:
jandarmeria romana

Fostul șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Satu Mare, Gheorghe Avram, a fost amendat de polițiști cu 500 de lei pentru că ar fi apelat abuziv 112. El a sesizat că s-a pierdut într-o pădure de lângă Satu Mare, însă s-a dovedit că voia doar să testeze viteza de reacție, informează Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Satu Mare, Paula Gabor, a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX, că un bărbat a sunat la 112 și a sesizat că s-a pierdut într-o pădure, dar s-a constatat că acest lucru nu era real.

„O persoană a apelat numărul unic de urgență 112, spunând că s-ar fi pierdut într-o pădure de lângă municipiul Satu Mare, iar în urma verificărilor întreprinse s-a constatat că acest fapt nu era real, nu se pierduse de fapt. În acest caz a fost aplicată o amendă de 500 de lei pentru apelare abuzivă a numărului 112”, a spus Gabor.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al ISU Satu Mare, Adriana Pop, a declarat că bărbatul a fost localizat rapid în urma apelului, iar un echipaj al ISU, cu echipament medical de prim ajutor, a pornit în căutarea sa.

„Când l-au găsit, acesta le-a spus că a fost vorba despre un test”, a spus Pop.

Surse judiciare au declarat, sâmbătă, corespondentului Mediafax, că persoana amendată de polițiști este fostul șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Satu Mare, Gheorghe Avram, care s-a pensionat în iunie 2014.

Acesta a comandant al unității respective de jandarmi din mai 2005.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Blake Lively a atras toate privirile într-o rochie transparentă, realizată doar din perle. Actrița, fabuloasă...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Recunoașteți personajul? Marele actor care avea Parkinson de la debut. A călcat „pe bec" în căsnicie
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...