Video Accident grav la Raliul Clujului. Un pilot a pierdut controlul volanului și a plonjat cu mașina într-o râpă adâncă de 5 metri

Data publicării:
masina in rapa
Pilotul a pierdut controlul volanului în apropiere de localitatea Dângău. Foto: ISU Cluj

Un echipaj a căzut cu maşina, sâmbătă, într-o râpă de cinci metri, la Raliul Clujului. Pilotul a pierdut controlul volanului în apropiere de localitatea Dângău. La locul accidentului s-au deplasat două ambulanțe SMURD și o autospecială de descarcerare.

„Forţe şi mijloace din cadrul ISU Cluj, aflate în misiune la Raliul Clujului, au fost solicitate să acorde prim ajutor calificat unui echipaj implicat într-un accident petrecut în timpul cursei, în apropiere de localitatea Dângău. Imediat s-au deplasat la faţa locului două ambulanţe SMURD şi o autospecială cu modul de descarcerare. Forţele operative au găsit un autoturism căzut într-o râpă de aproximativ 5 metri, însă, din fericire, pilotul şi copilotul nu au fost încarceraţi”, se arată într-o informare a ISU Cluj, citată de Agerpres.

Potrivit sursei citate, pentru a nu agrava posibilele leziuni, copilotul a fost ridicat din râpă de către pompieri folosind targa tip lopată şi ambii vor fi transportaţi la spital pentru investigaţii suplimentare, fiind conştienţi şi cooperanţi.

 

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...