Epidemiolog: Gripa și Covid-19 nu se exclud una pe cealaltă. Unii le pot face simultan
Data publicării:
Specialiștii atrag atenția că venirea frigului va duce la creșterea activității noului coronavirus și va lua amploare gripa sezonieră.
Vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie, Emilian Popovici, a explicat la Digi24 că aceste două infecții nu se exclud una pe cealaltă și prin urmare, oamenii s-ar putea infecta, simultan, atât cu noul coronavirus, cât și cu virusul gripal.
Emilian Popovici: "Odată cu răcirea vremii se va activa coronavirusul - frigul crește permisivitatea pătrunderii virusului în organism. Scăderea sub 10 grade duce la activarea, creșterea activității virusului. De asemenea, amploarea gripei - va veni odată cu sezonul rece. Și cu existenta gripei cu Covid - aceste două infecții nu se exclud una pe cealaltă.
De aceea este important să ne vaccinăm antigripal să se prevină măcar una.
Infecția se poate produce simultan. La unii, va fi simultan cu Covid și gripa, nu se exclud una pe cealaltă".