Profesorul român, colaborator NASA, care a făcut minuni în Qatar

Data publicării:
cu-lotul

Unii dintre cei mai buni elevi la fizică din lume îi datorează o parte din succesul lor unui dascăl român. Sandu Golcea a reuşit să câştige medalii de bronz, argint şi premii speciale internaţionale cu loturi olimpice din Qatar sau Arabia Saudită. Succesul de peste hotare nu l-a făcut pe dascăl să renunţe la catedra din Timişoara.

De 7 ani încoace, Sandu Golcea, profesor de fizică la Colegiul Național Loga din Timișoara câștigă medalii la concursurile internaţionale cu echipe olimpice din ţările arabe. A pregătit lotul olimpic de fizică al Arabiei Saudite, acum le predă tinerilor fizicieni din Qatar.

Sandu Golcea, profesor de fizică: „În Arabia Saudită programul era extrem de dur, aveam 9 ore efective de predare pe zi, ceea ce însemna practic 12 ore pe zi.

Când ai intrat în clasă, se pornesc camerele de luat vederi și microfoanele, tot ce vorbești, tot ce predai se înregistrează de la un capăt la celălalt."

Munca n-a fost uşoară, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Înainte să fie preluat de profesorul român, lotul de fizică al Arabiei Saudite nu exista în topurile internaționale. Acum e pe locul 30 în lume. Anul trecut, echipa olimpică a Qatarului a câștigat şi ea primele sale medalii din istorie. În ciuda succesului, Sandu Golcea e hotărât să continue să predea şi-acasă, la Timişoara.

Sandu Golcea: „Nu aș renunța pentru nimic în lume pentru că sunt elevii mei, sunt copiii în mijlocul cărora mă simt bine”.

Violeta Craina, directorul adjunct al Colegiului Național C.D. Loga: „Domnul profesor nu are acum să renunțe la noi. Şi a petrecut marte parte din viaţă aici.”

"Chiar avem ce învăța de la dânsul plus că fiind prin foarte multe locuri, întotdeauna are câte ceva să ne povestească."

Profesorul Sandu Golcea este colaborator al NASA și al Agenției Spațiale Europene.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...